Prim-ministrul landului Saxonia: Dacă Grindeanu s-ar fi retras, România ar fi pierdut la capitolul imagine

0
341
Stanislaw Tillich
Stanislaw Tillich

Prim-ministrul al landului Saxonia, Stanislaw Tillich, a declarat într-o conferinţă de presă că există legi prin care un premier poate fi ales sau demis, şi că dacă Sorin Grindeanu s-ar fi retras joi seara, România ar fi pierdut la capitolul imagine. “Dacă premierul României s-ar fi retras, România ar fi pierdut în imagine, la nivel internaţional. Aveţi o Constituţie, aveţi legi care precizează modul în care este ales sau demis un prim-ministru, iar acestea nu prevăd ca un şef de partid să poată lua această decizie. Prim-ministrul a ţinut cont de lege în acest caz şi important este pentru imaginea României că în această ţară legea guvernează”, a declarat prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, la Sibiu. Ieri, Stanislaw Tillich se află într-o vizită la Sibiu, unde a avut o întrevedere cu primarul oraşului, Astrid Cora Fodor. Premierul Sorin Grindeanu a avut joi, în program, mai multe întâlniri oficiale la Palatul Victoria, în cadrul cărora prim-ministrul Landului Saxonia, Stanislaw Tillich, l-ar fi felicitat pentru că a luat decizia de a nu demisiona din fruntea Guvernului. “Doresc să vă felicit pentru decizia pe care aţi luat-o aseară”, i-a spus Stanislaw Tillich premierului Sorin Grindeanu. “Nu e simplu”, a replicat Grindeanu.