Mitropolia Olteniei a donat un aparat performant Spitalului „Filantropia”

0
675

Un aparat foarte util în tratarea pacienţilor de la Spitalul Clinic Municipal ”Filantropia” din Craiova a fost donat, ieri, de Mitropolia Olteniei. În prezenţa ÎPS Irineu, echipamentul sanitar care este folosit la încălzirea sângelui şi a plasmei a fost transmis cadrelor medicale, iar Mitropolitul Olteniei a promis că, şi pe viitor, spitalul va beneficia de acte caritabile din partea Bisericii.

filantropia (4)Deşi Spitalul Municipal ”Filantropia” deţine un aparat pe care îl foloseşte la transfuzarea pacienţilor, nu este nici pe departe unul care să aibă performanţele noului echipament pe care l-a primit ca donaţie. Potrivit cadrelor medicale, aparatul proaspăt intrat în uz, care valorează 32.440 de lei, este de mare folos în urgenţele majore, atunci când este absolut necesar ca sângele să fie livrat imediat. Şi aparatul acesta reuşeşte să încălzească sângele în 15 minune şi să dezgheţe plasma în 20 de minute, din momentul când este scoasă din congelator, conform indicaţiilor tehnice oferite de cadrele medicale. În  plus, echipamentul este dotat cu tot ceea ce este nevoie, astfel încât singura operaţiune de care va mai fi nevoie este cea de revizie, fiind unul de ultimă generaţie. „Aparatul este foarte util în urgenţele majore, atunci când trebuie să se transfuzeze o cantitate de sânge într-un timp foarte scurt – în hemoragii, şocuri hemoragice, care la noi în spital sunt destul de frecvente”, au explicat asistentele nedicale, care au şi prezentat aparatul destinat pregătirii transfuziilor.

Conducerea spitalului a mulţumit donatorilor

filantropia (2)Directorul Spitalului „Filantropia”, dr. Alice Vrâncuţi, a mărturisit că aparatul primit ajută foarte mult actul medical şi, totodată, pe toţi cei implicaţi, de la medici şi până la pacienţii cărora li se vor face transfunzii. Managerul a mulţumit pentru gestul făcut de Mitropolia Olteniei şi nu şi-a ascuns dorinţa ca, şi de acum încolo, spitalul să mai beneficieze de astfel de acte caritabile. ”Este o onoare pentru Spitalul Municipal Filantropia să-l avem alături de noi pe Înalt Prea Sfinţia Sa, dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei. Conducerea spitalului şi personalul medical, cât şi pacienţii îi mulţumesc şi îi sunt recunoscători pentru implicarea reprezentanţilor Mitropoliei Oltenia în achiziţionarea şi donarea unui aparat de înaltă performanţă pentru dezgheţarea plasmei şi încălzirea sângelui. Acest aparat va fi foarte util pentru crearea condiţiilor optime ale transfuzării acestor pacienţi în stare gravă. Mulţumim din suflet şi este o binecuvântare pentru noi acest sprijin umanitar care ajută atât spitalul, pacienţii, cadrele medicale, cât şi sistemul sanitar în general. Aceste acte de donaţie sunt binevenite şi am dori să se întâmple astfel de fapte bune mai tot timpul”. Directorul spitalului a precizat că noul aparat va deservi mai multe secţii,  respectiv Hematologie, Oncologie, Terapie Intensivă, Obstretică- Ginecologie, Neonatologie, cât şi în celelalte secţii ale Spitalului Clinic Municipal ”Filantropia”.

ÎPS Irineu: ”Este o bucurie pentru noi”

filantropiaÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, care a oferit şi o icoană spitalului, a mărturisit că gestul face parte dintr-un proiect mai vast ce presupune sprijinirea spitalelor şi a şcolilor. ”Este o bucurie pentru noi să întâmpinăm, cu asemenea gesturi şi fapte, pe cei care au trebuinţă de ajutorul nostru. În primul rând, Mântuitorul nostru, Iisus Hristos ne învaţă să iubim aproapele aşa cum îl iubim pe El. Şi considerăm că iubirea aceasta, care vine din inimă, şi în primul rând presupune sângele, se concretizează în asemenea echipamente pe care noi le-am donat Spitalulul Filantropia. Aceste lucrări ale noastre fac parte dintr-un program vast pe care noi ni l-am propus anul acesta pentru spitale şi şcoli. În primul că avem nevoie de astfel de exemple. Şi, în acelaşi timp, de asemenea fapte pe care să le facem în numele Bisericii, în numele fraţilor şi surorilor noastre, în numele preoţilor, în numele credincioşilor. Întrucât e binevenită această dăruire şi această bucurie de a dărui”.

Vor urma şi alte donaţii din partea Mitropoliei

filantropia (3)În plus, Mitropolitul Olteniei a ţinut să asigure conducerea spitalului că Biserica va avea în vedere şi alte acţiuni în acest scop. ” Este clar că sprijinul nostru va continua pe mai departe, atât prin monitorizarea acestui aparat, cât şi prin echipamentele care vor fi necesare continuării lucrării cu acest aparat. Ne vom orienta şi pentru alte spaţii şi alte laboratoare de spital şi considerăm că lucrurile vor avea o continuitate şi un bun mers. Dorim ca atunci când omul este în suferinţă să fie sprijinit şi ajutat, să fie îngrijit şi ameliorat în starea lui de sănătate. Este clar că darul nostru va servi spitalului şi noi ne vom bucura de aceste gesturi, de aceste lucruri şi Dumnezeu va răsplăti celor care ne-au ajutat şi pe noi. Pentru că trebuie să ştiţi că noi nu facem decât să luăm de la cei care ne ajută pe noi şi să dăruim celorlalţi”, a adăugat ÎPS Irineu.

În curând, va fi inaugurat şi noul sediu

filantropia (1)Potrivit protocoalelor în domeniu, sângele trebuie păstrat la o temperatură de 4 grade Celsius, fiind transportat către spital într-o geantă frigorifică. În cadrul unităţii de transfuzii, care funcţionează la spital, sunt obligatorii testele de compatibilitate. Atunci când este administrat, trebuie să aibă 37 grade Celsius, exact ca temperatura corpului. Pentru a-l aduce la această temperatură optimă, se foloseşte un aparat medical de genul celui donat de Mitropolia Olteniei.

După cum se ştie, în următoarea perioadă, acelaşi spital va beneficia şi de un sediu nou, construit în totalitate cu bani de la bugetul local – 8 milioane de euro – pe scheletul din curtea spitalului de Boli Infecţioase. Autorităţile au promis că, în resoectiva locaţie, vor fi instalate dotări medicale şi mobilier noi.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU