Câteva lucruri care nu se ştiu sau au murit în uitare. Acesta este rostul rândurilor de faţă. Adrian Năstase a conferenţiat duminică, în cadrul Întâlnirilor SpectActor, organizate de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, despre marele diplomat român Nicolae Titulescu, un teritoriu în care fostul ministru de externe şi premier al României are inegalabilă expertiză. Fără exaltări emoţionale, a spus destule lucruri interesante, nu poate câte ar fi dorit, afectată fiindu-i buna dispoziţie. Dezbaterea, fiindcă în partea a doua a întâlnirii, din sala I.D Sârbu, i s-au pus întrebări, s-a circumscris unui act eminamente de cultură. Cum cultura este un imperiu al păcii sociale, Adrian Năstase n-a evadat din tematica dezbaterii, deşi avea ce spune, implicit despre propria activitate pe plan extern, pentru atingerea unor ţinte prioritare ale guvernării sale: admiterea în NATO şi UE. Şi atâtea altele. Despre toate acestea pomeneşte însă, cu lux de amănunte, în voluminoasa sa lucrare „Cele două Românii” (Ed. Niculescu 2014) care adună vreo 840 de pagini, în format A4. Elogii pentru „împlinirile” guvernării Adrian Năstase (2001-2004) se aud rar, dar încă se aud, unele s-au estompat, după cum reverberează şi destule critici, nu puţine asumate de cel în cauză. Raportul între opiniile favorabile şi defavorabile rămâne mai de grabă subunitar, emoţional influenţate de soluţiile judecătorilor, şi nicidecum de ceea ce a izbutit guvernarea Năstase, între altele şi o consistentă creştere economică. Există păreri şi păreri, desigur. Nu despre asta este vorba. Dar pentru Craiova, de pildă, ce a făcut guvernul Adrian Năstase? O întrebare cu rostul ei. Noi ştim că a făcut destule lucruri bune, dar nu evocarea acestora interesează, acum la mai bine de un deceniu, ci poate ceea ce a făcut inspirat personal Adrian Năstase, în încercarea de a rezolva cu tact şi bună credinţă o problemă, creată de alţii, stare de lucruri despre care fusese informat, alături de ministrul Finanţelor Publice Mihai Tănăsescu, prin memoriile ex-prefecţilor Cornel Mondea şi apoi Ion Călin. Nu mai detaliem. Solidaritatea cu binele şi adevărul nu s-a găsit întotdeauna pe toate drumurile. Prin Hotărârea de Guvern nr.2409/21 decembrie 2004, după ce se convinsese personal, într-o vizită la Craiova, cum spuneam, de „ceva, teribil de încurcat”, cum s- a exprimat la vremea respectivă, ca să nu mai „dezgroape morţii”, a dispus schimbarea titularului dreptului de proprietate şi administrare asupra unor imobile situate în Craiova, în sensul că (art.1) „se aproba transmiterea unor imobile (…) stada Al.I.Cuza nr. 1 şi strada Unirii nr. 17, judeţul Dolj (n.r. ex-Palace) (…) din proprietatea publică a statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice în proprietatea publică a municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Craiova”. Un imobil din „patrimoniul” Băncii Comerciale Române SA pentru care Curtea de Conturi a României plătise 48 de miliarde lei (inclusiv TVA), conform H.G. 1429/4 decembrie 2003, cu destinaţia de viitor sediu pentru Camera de Conturi Dolj, după ce fusese transmis Ministerului Finanţelor Publice, prin Hotărâre de Guvern, trecea cu titlu gratuit în administrarea Consiliului Local Craiova. Că la etajele 3 şi 4 se afla „mutat temporar” cotidianul „Cuvântul Libertăţii”, constituia de fapt raţiunea îndestulării Primăriei Craiova. Mai departe, orice alte păreri, nu pot fi considerate decât partizanat desuet, din partea noastră. Şi ne oprim
