În perioada iulie-august 2015, copiii de grădiniţă vor avea posibilitatea de a urma cursurile instituţiilor de învăţământ preprimar, ori acolo unde sunt arondaţi, ori acolo unde, fiind în apropierea domiciliului, pot merge şi în alte unităţi similare, în aşa fel încât beneficiul minorului să primeze.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj arată că are grijă de copiii de grădiniţă, pe perioada vacanţei de vară. Prof. Cristina Ciocoiu, inspector pentru Educaţie Timpurie (învăţământ preprimar – n.r.) a przentat programul estival pentru micuţi: „Fiecare unitate de învăţământ trebuie să afişeze, la avizier, informaţii pentru părinţi, cu privire la programul de funcţionare a grădiniţelor. De asemenea, trebuie încheiat un protocol pentru asugurarea primirii copiilor în centrele zonale amintite. ”.
Beneficiul copiilor, principala grijă
După ce a fost stabilită strategia, a fost pus la punct şi programul. „Urmărim, în primul rând, beneficiul copilului. Sunt zece Centre Zonale care vor funcţiona în Craiova. Vă dau câteva exemple: Centrul Zonal nr.1 Craioviţa Nouă (Grădiniţa cu Program Prelungit „Floare Albastră” – iulie, Grădiniţa cu PP „Piticot” – august); Centrul nr.2, în acelaşi cartier (Grădiniţa cu PP „Phoenix” – iulie, Grădiniţa cu PP „Florea Soarelui” .- august)”, a precizat prof. Mihăiţă Stoica, purtător de cuvânt al ISJ Dolj. În acelaşi aspect, în iulie mai fac parte din program Grădiniţele cu PP „Căsuţa cu Poveşti” şi „Curcubeul copilătiei”, ambele din Brazda lui Novac; „Sf. Ana” şi „Nicolae Romanescu”, din Romaneşti; „Dumbrava Minunată” (Calea Bucureşti – Institut); „Castelul fermecat” (Valea Roşie); „Pinocchio” (Rovine – Calea Bucureşti); „Căsuţa fermecată” (Centru – Calea Severinului) ; „Traian Demetrescu”, prin „Iedera” (Centru); „Tudor Vladimirescu” (Centru şi Gară). În august, sunt arondate „Piticot”, „Floarea Soarelui”, „Voinicelul”, „Otilia Cazimir”, „Eden”, „Elena Farago”, „Sf. Lucia”, „Paradisul copiilor”, „Căsuţa piticilor” şi „Tudor Vladimirescu”.