Irakul modern este o creaţie relativ recentă (1932) şi a fost constituit pe ruinele Imperiului Otoman. Britanicii uniseră provinciile Mosul, Bassorah şi Bagdad într-un protectorat, independenţa ţării fiind proclamată în 1932. Suniţii, aliaţi cu minoritatea creştină, au dominat şi condus ţara până la căderea lui Saddam Hussein de la putere, când aceasta a fost preluată de şiiţi. Practic, ţara este împărţită în trei zone: Kurdistanul este autonom, dispune de propria armată, propriile finanţe, graţie unei economii prospere. Autoritatea guvernului central se execută la o manieră teoretică. Zonele suniţilor sunt nordul şi vestul ţării şi se află în mâinile insurgenţilor, conduşi de Ayman al-Zawahiri a Abou Bakr, şeful Statului Islamic în Irak şi Levant (SIIL). La sud se află şiiţii, care sunt sub influenţa Iranului. Intervenţia americană din 2003 n-a înlăturat doar un regim dictatorial, dar laic, ci a provocat şi o ruptură periculoasă în echilibrul regiunilor. Chott-el-Arab, delta Tigrului şi Eufratului nu este unica frontieră administrativă între Iran şi Irak, ci marchează şi legătura între lumea sunită şi lumea şiită, între lumea arabă şi cea persană. Operaţiunile militare ale Washingtonului au bulversat această stare de fapt. Suniţii au pierdut puterea şi au suferit persecuţii neîntrerupte. Creştinii s-au exilat în masă. În prezent, insurgenţii suniţi, stabilizaţi la frontiera dintre Irak şi Siria, visează la un mare califat islamist. Ei adună o mare parte a triburilor sunite şi foşti ofiţeri ai lui Saddam Hussein. Guvernul lui Nouri al Maliki, un şiit considerat marionetă a Teheranului, a reuşit unirea suniţilor contra sa, exceptând miliţiile Sahw-ra. La 11 ani după intervenţia americană, unda de şoc a dezastrului irakian se resimte în toată lumea. Un modus vivendi există între Kurdistanul autonom şi Turcia, pe fondul cooperării petroliere. Kurzii doresc livrarea aurului turc via teritoriul turc, fără a traversa Irakul. Ankara supraveghează situaţia precum laptele pe foc. Obsesia sa: un mare Kurdistan care să reunească, într-o zi, kurzii din Irak şi Turcia. Kurzii ar putea să preia câmpurile petrolifere situate la frontieră. Orakul Kirkuk, de pildă, în majoritate sunit, a fost progresiv „kurdizat”. De fapt, avansarea SIIL către Bagdad, stopată de forţele de securitate irakiene, cărora li s-au alăturat miile de voluntari şiiţi, generează îngrijorare inclusiv la Washington. SUA au trimis personal pentru consolidarea securităţii oamenilor săi din Bagdad, a anunţat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. De asemenea, portavionul american „USS Mesa Verde”, cu 550 de pușcași marini la bord, a intrat ieri în Golful Persic pentru a susține o posibilă acțiune americană de ajutor pentru guvernul irakian, a anunțat CNN, citat de agenția Reuters. „USS Mesa Verde” se alătură portavionului „USS George H.W. Bush”, căruia Pentagonul i-a ordonat sâmbătă să intre în Golf. Jihadiştii au revendicat pe Internet executarea a 1.700 de şiiţi la Tikrit, sâmbătă, o cifră care nu poate fi verificată. Ceea ce se ştie este că bastioanele şiite precum Sadr City şi Kazamieh sunt ţintele privilegiate ale radicalilor suniţi. Ayatolahul Ali Al-Sistani, cea mai înaltă autoritate religioasă şiită, a cerut mobilizarea voluntarilor şi deja 2.000 de tineri s-au înscris sâmbătă pentru a apăra capitala. Un bilanţ al victimelor este dificil de stabilit, dar Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navy Pillai, a exprimat îngrijorarea sa faţă de deteriorarea dramatică a situaţiei din Irak, de unde parvin informaţii despre execuţii sumare şi extrajudiciare, deplasarea masivă a unei jumătăţi de milion de persoane, fugite din calea insurgenţilor.
