Guvernul a avizat începerea procedurile de disponibilizare a angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum şi amânarea procedurilor de încadrare în unităţile MAI a tinerilor absolvenţi ai şcolilor de poliţie, au declarat surse guvernamentale. „Se doreşte, însă, şi preluarea unor dintre solicitările sindicatelor”, au arătat sursele, după şedinţa de ieri a Guvernului. Potrivit acestora, ministrul de resort, Traian Igaş, se va întâlni cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, pentru a discuta despre o eventuală redistribuie la consulate a unor angajaţi disponibilizaţi din MAI. Ministrul de Interne nu a dorit să comenteze informaţiile, spunând că va transmite în scurt timp un comunicat. Absolvenţii ar urma să fie repartizaţi la unităţile din structura MAI în perioada 28-30 decembrie 2011 şi numiţi în funcţie abia începând cu data de 1 ianuarie 2012, astfel încât să se prezinte la noile posturi din 3 ianuarie 2012, relevă proiectul. Măsurile sunt justificate în document prin „adâncirea” efectelor crizei economice asupra sistemului bugetar, implicit în ceea ce priveşte posibilitatea de asigurare financiară a cheltuielilor cu drepturile salariale.