Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de activitate a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Filiala Interjudeţeană Dolj – Mehedinţi, Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” găzduieşte astăzi, ora 11.00, în Sala „Nicolae Romanescu”, întâlnirea membrilor săi. Cu acest prilej se vor depăna amintiri, momente din anii de şcoală, clipe fericite care îi aduc iarăşi împreună. Invitaţi speciali sunt doi membri fondatori ai filialei şi preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, prof. Radu Sergiu Ruba.
Istoria Asociaţiei Nevăzătorilor începe în anul 1906, când Regina Elisabeta înfiinţa Societatea Orbilor din Bucureşti, ulterior deschizându-se în ţară sedii care deserveau persoanele nevăzătoare. Filiala Interjudeţeană Dolj – Mehedinţi este parte componentă din Asociaţia Nevăzătorilor şi a luat fiinţă în anul 1961, funcţionând până în prezent.
Activitatea membrilor în cadrul filialei a fost una serioasă şi diversificată, de la competiţii sportive, concursuri de muzică la manifestări cultural-educaţionale interne şi internaţionale.