Elevii intră în vacanţa de vară

0
390

Elevii şi preşcolarii intră astăzi în vacanţa de vară, care va dura până la 11 septembrie. În anul şcolar 2011-2012, primul semestru va începe la 12 septembrie şi se va încheia la 23 decembrie, iar cel de-al doilea va fi între 16 ianuarie şi 22 iunie.

Structura anului şcolar 2011-2012 va fi modificată faţă de cea a anului în curs, astfel încât vacanţa de iarnă şi cea de primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână decât cele de până acum, în timp ce vacanţa intersemestrială va fi eliminată. „Subliniez faptul că numărul de zile de şcoală va fi identic cu cel din anul şcolar 2010-2011”, a declarat, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Vacanţa de iarnă va fi în intervalul 24 decembrie – 15 ianuarie, iar cea de primăvară, între 7 şi 22 aprilie. O altă noutate pe care o va aduce noua structură a anului şcolar este aceea că, în săptămâna de dinaintea vacanţei de primăvară, elevii vor participa la acţiuni extraşcolare şi extracuriculare, intervalul cu pricina numindu-se “Şcoala altfel”.

«Menţionez că „Şcoala altfel” este un program obligatoriu. În această săptămână, elevii se vor implica în activităţi culturale, sportive sau de voluntariat. Tot în această perioadă, vor avea loc şi fazele naţionale ale olimpiadelor şcolare. Elevii care nu vor participa la olimpiadă vor avea şansa de a se afirma într-un alt domeniu şi chiar să-şi descopere anumite talente», a explicat ministrul.