Avem alegeri pentru primari, în iunie, în trei comune din Dolj

0
1344

În trei comune din județul Dolj vor avea loc, în data de 20 iunie, alegeri locale parţiale pentru primari, campania electorală urmând să înceapă în data de 5 iunie, potrivit unui comunicat remis de Autoritatea Electorală Permanentă.

La nivelul județului Dolj vor fi alegeri locale în Catane, Sadova și  Terpezița. Potrivit propunerii transmise de AEP, perioada electorală va demara în data de 16 mai 2021. Totodată, candidaturile pentru funcția de primar vor putea fi depuse în perioada 21 – 31 mai 2021, iar campania electorală va începe în data de 5 iunie 2021. Această listă a localităților în care vor avea loc alegeri locale parțiale pentru primari, publicată luni, nu este una definitivă. „Lista localităților în care vor avea loc alegeri locale parțiale pentru primari în data de 20 iunie 2021 nu este încă definitivă, aceasta putând fi actualizată până la adoptarea hotărârilor Guvernului privind organizarea scrutinului, în funcție de informațiile noi ce vor fi comunicate de instituțiile prefectului”, se arată într-un comunicat al AEP. La Sadova și Catane se fac alegeri, după ce edilii au decedat. Eugen Safta, ales primar la Sadova, a murit după închiderea urnelor, la alegerile din septembrie 2020, în urma unui infarct. La Catane, Marius Dinulescu, în vârstă de 52 de ani, a murit în luna martie a acestui an, după ce s-a infectat cu COVID-19. La Terpezița vor avea loc alegeri după ce primarul ales, Constantin Popa, a fost găsit în incompatibil și astfel și-a pierdut mandatul.