Ceremonia dedicată omagierii victimelor comunismului, AMÂNATĂ!

0
483

„În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la oportunitatea organizării, pe 20 mai a.c., la Palatul Cotroceni, a ceremoniei solemne, în cadrul căreia, la 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989, anul 2019 urma să fie declarat „Anul omagierii victimelor comunismului”.

Pentru a elimina orice fel de suspiciune cu privire la asocierea Revoluției Române cu perioada electorală în care ne aflăm în prezent și din profund respect pentru toți cei care au luptat pentru democrație și libertate în anii tiraniei comuniste, Președintele Klaus Iohannis a decis să amâne evenimentul pentru o dată ulterioară.

Președintele Klaus Iohannis consideră că lecțiile trecutului nu pot fi ignorate, iar asumarea corectă a istoriei și a ororilor pe care comunismul le-a produs în România trebuie să reprezinte pentru noi toți un exercițiu civic permanent”, se menţionează în comunicatul transmis.