Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că este împotriva oricărui test nuclear sau balistic, iar acţiunile recente ale Coreei de Nord sunt periculoase şi contraproductive. Regimul de la Phenian a anunţat că a testat duminică un nou tip de rachetă balistică cu rază de acţiune medie şi mare şi care poate transporta un focos nuclear. “Aş vrea să confirm că suntem categoric împotriva extinderii capacităţii nucleare a statelor, inclusiv în Peninsula Coreeană. Poziţia noastră este cunoscută partenerilor noştri şi lumii, Coreei de Nord în special. Testele nucleare şi testele balistice sunt inacceptabile, suntem împotriva acestora şi le considerăm contraproductive, dăunătoare, periculoase”, a spus Vladimir Putin, în cadrul unei conferinţe de presă în China. Pe de altă parte, liderul de la Kremlin atrage atenţia că “acţiunea de intimidare la adresa Coreei de Nord trebuie să înceteze, iar soluţiile trebuie să fie paşnice”. “Răsturnările violente ale regimurilor şi invaziile în alte ţări provoacă o cursă a înarmărilor”, a mai spus Putin. Racheta balistică lansată de forţele regimului de Phenian nu a reprezentat o ameninţare pentru teritoriul Rusiei, dar Vladimir Putin a subliniat că “are o influenţă provocatoare la adresa politicii globale şi nimic bun nu poate ieşi din această situaţie”.
Acasă Actualitate Actualitate externă Vladimir Putin: Recentul test balistic al Coreei de Nord este periculos şi...