„Oameni şi case” din Craiova, într-o ediţie specială RFI România

0
446

1Vineri, 19 mai, ora 10.00, în holul central al Universităţii din Craiova, va avea loc o ediţie specială a emisiunii „Zebra”, transmisă în direct de RFI România, cu tema „Oameni şi case” din timpul Primului Război Mondial. Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi se desfăşoară în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Timp de trei ore, Mihaela Dedeoglu va dialoga despre „Oameni şi case” cu istorici, reprezentanţi ai minorităţilor şi artişti locali.

«Multe clădiri din Craiova au fost renovate şi reabilitate la sfârşitul Primului Război Mondial. Palatul de Justiţie, abia terminat în 1916, a fost lăsat într-o stare jalnică după ocuparea lui de autorităţile germane, la fel ca multe alte locuinţe particulare. Oamenii din zonă s-au organizat în grupări de rezistenţă. Un exemplu este  „Haiducul Victor”Victor Popescu –, cel care trecea neobservat pe lângă patrulele germane deghizat în cioban, preot sau cerşetor. Nemţii puseseră chiar o recompensă pe capul acestuia», se menţionează într-un comunicat de presă al organizatorilor. Accesul publicului este liber.