Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a reiterat liniile principale care ar trebui urmate în Strategia Uniunii Europene pentru Siria. Intervenţia eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European reunit în această săptămână la Strasbourg, în prezenţa Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene, Federica Mogherini.
Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Astăzi aş vorbi despre viitor, mai ales acum când trebuie să facem toate eforturile necesare să ne asigurăm că sirienii au un viitor. Trebuie să ne asigurăm că unul dintre principalele obiective ale strategiei UE pentru Siria este facilitarea unei soluţii politice care să includă şi un mecanism de control şi punere în aplicare al rezoluţiilor ONU. Trebuie să ne mai asigurăm că Uniunea Europeană are un rol activ în cadrul de negocieri al ONU.
Uniunea Europeană este cel mai mare donator în cadrul crizei siriene şi la ultima conferinţă de la Bruxelles s-a angajat să ofere o contribuţie foarte importantă pentru efortul post-conflict.
Doamnă Mogherini, trebuie să vă angajaţi personal pentru ca Uniunea Europeană să-şi respecte obligaţiile, să aibă un rol mai activ în negocieri şi să ne asigurăm că vom avea o tranziţie echitabilă pentru sirieni. Nu trebuie să lăsăm acest lucru pe seama unui regim nelegitim care şi-a masacrat proprii cetăţeni ani de zile, la fel cum nu putem închide ochii la alianţa Siria – Rusia. Opoziţia, reprezentanţii poporului sirian, sunt cei care trebuie să fie ajutaţi dacă dorim ca această ţară să aibă un viitor. Chiar şi acum, după gravul atac chimic de la Sheikhoun, civilii sunt în continuare ţinte, iar încetarea focului a fost pusă de atâtea ori la încercare. Trebuie să ne asigurăm că avem într-adevăr o încetare a focului aşa cum se cuvine şi că personalul umanitar este lăsat să-şi facă treaba.
Doamnă Înalt Reprezentant, este foarte important să ne asigurăm că recentul memorandum care vizează dezescaladarea, semnat de Rusia, Turcia şi Iran, nu va permite ţintirea în continuare a opoziţiei siriene moderate.
Tragerea la răspundere imediată a tuturor celor responsabili de atrocităţi este esenţială pentru reconciliere, pentru justiţie, pentru echitate şi pentru a aduce moderaţie în orice viitor guvern. Criminalii trebuie traşi la răspundere, în faţa justiţiei şi să fie condamnaţi de dreptul internaţional.”