Ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, la mâna deputaţilor

0
356

achim-irimescu-752x440Astăzi, 17 aprilie 2016, este programat votul în plenul Camerei Deputaţilor asupra moţiunii simple împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, intitulată “Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă”. De la instalarea Guvernului Cioloş şi până în prezent, executivul s-a mai confruntat cu o moţiune simplă adresată ministrului Justiţiei, care a fost respinsă însă la 30 martie 2016. Moţiunea simplă iniţiată de PSD şi ALDE era programată să fie dezbătută la Camera Deputaţilor, la 16 mai 2016. Potrivit iniţiatorilor, moţiunea pe Agricultură sancţionează derapajele grave din domeniul agriculturii privind neacordarea plăţilor directe (subvenţii) în agricultură, blocarea accesării de fonduri europene, blocarea investiţiilor în domeniul irigaţiilor, precum şi managementul defectuos la nivelul ministerului şi al unităţilor subordonate. “Din momentul în care s-a instalat actualul ministru al Agriculturii, am auzit doar scuze şi motivaţii despre cum nu se poate sau de ce nu se poate să facă treabă. De fapt, pe lângă episoadele halucinante privind declaraţiile politice, se observă cert că nu ştie ce şi cum să facă nimic”, se arată în textul moţiunii.