Memorialul Lumânărilor Aprinse, la Craiova

0
345

Memorialul Lumânărilor Aprinse, una din cele mai vechi campanii de luptă împotriva virusului HIV/SIDA, va include şi anul acesta o serie de programe şi activităţi specifice care se vor desfăşura şi în municipiul Craiova.

Memorialul Lumânărilor Aprinse este cea mai amplă şi mai veche mişcare anti-SIDA din lume – prima campanie fiind organizată în mai 1983. În a treia duminică din luna mai, mii de comunităţi din întreaga lume se reunesc pentru a atrage atenţia asupra problemelor complexe generate de HIV/SIDA.

Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că infecţia cu HIV este încă o problemă gravă şi, din păcate, afectează tinerii. Este a doua cauză de deces  şi a patra cauză de boală/invaliditate în rândul adolescenţilor.

Memorialul Lumânărilor Aprinse îşi propune diminuarea impactului HIV/ SIDA prin ridicarea nivelului de conştientizare general în privinţa acestei boli şi prin militarea pentru funcţionarea eficientă a politicilor şi programelor în domeniu. În acest context, duminică, între orele 19.30-21.30, în Parcul „Romanescu”, vor fi organizate mai multe activităţi de instituţiile active în domeniu, reunite în Grupul de Coordonare Locală Dolj. Programul manifestărilor cuprinde distribuirea de materiale informative, aprinderea lumânărilor în zona intrării principale, Marşul Lumânărilor Aprinse pe traseul intrarea principală – Castel – Debarcader, depunerea lumânărilor în zona intrării principale, dar şi un moment de reculegere.

La eveniment sunt așteptaţi craiovenii care doresc să aducă şi să aprindă o lumânare ca simbol al solidarităţii cu cei afectaţi de HIV/SIDA.