Colegiul Naţional „Carol I” – 187 de ani de istorie, tradiţie şi performanţe

2
1047

Una dintre instituţiile de prestigiu ale învăţământului românesc, Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova sărbătoreşte zilele acestea 187 de ani istorie, tradiţie, performanţă în educaţie. Istoria acestei şcoli doljene, în care renumele generaţiilor anterioare se întâlneşte cu cel al generaţiilor contemporane, începe în 1826, când doi foşti elevi ai lui Gheorghe Lazăr şi Ion Heliade Rădulescu, profesorul Stanciu Căpăţâneanu şi Învăţătorul Grigore Pleşoianu au pus bazele Şcolii Naţionale Medii, a doua şcoală medie din Principate, după Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti.

Din rândul foştilor elevi, 51 au fost primiţi – în semn de supremă apreciere pentru contribuţia adusă la dezvoltarea ştiinţei, artei şi culturii româneşti şi universale – în cel mai înalt for al ţării, Academia Română: Theodor Aman – pictor şi grafician; Constantin Angelescu – medic şi om politic; Eugen Angelescu – chimist; Corneliu Baba – pictor; Alexandru Balaci – critic şi istoric; Nicolae Bănescu – istoric; Marcu Botzan – inginer agronom; Gheorghe Chiţu – publicist şi om politic; Dumitru Combiescu – medic; Nicolae Condiescu – general şi scriitor; Gogu Constantinescu – inginer, inventator; George Marin Fontanin – profesor; George Fotino – jurist şi istoric; Valentin Georgescu – jurist, istoric, poet; Dimitrie Gerota – medic; Traian Gheorghiu – fizician; Traian Lalescu – matematician; Titu Liviu Maiorescu – profesor universitar şi om politic; Alexandru Marcu – profesor; Duiliu Marcu – arhitect; Nicolae Mateesco-Matte – jurist; Cristea Mateescu – inginer; Ion Gheorghe Maurer – jurist şi om politic; Stefan Milcu – medic, biolog; Traian Negrescu – inginer; Jean Negulescu – regizor; Nicolae Petrulian – geolog; Dionisie Pippidi – arheolog, istoric; Consantin Nicolăescu-Plopşor – arheolog şi istoric; Gheorghe Niculescu – general-locotenent; Nicolae Chiriac Quintescu – critic literar; Petrache Poenaru – inginer, inventator; Simion Stoilov – matematician; Mihai Serban – biochimist; Sabba Stefănescu – geolog; loan Tanoviceanu – jurist; Gheorghe Tătărăscu – om politic; Nicolae Titulescu – diplomat şi om politic; Gheorghe Tiţeica – matematician; Petre Vancea – medic; Nicolae Vasilescu-Karpen – inginer; George Vâlsan – geograf; Vlad Voiculescu – medic; Stefan Voitec – om politic; Ludovic Mrazec – geograf; Constantin Rădulescu-Motru – filosof; Ilie Murgulescu – chimist.

Acestor elevi de excepţie li se alătură o seamă de alte personalităţi de primă mărime ale culturii naţionale, şi nu numai: Traian Demetrescu, Felix Aderca, Eugen Ionescu, Petre Pandrea, Gib Mihăescu, Al. Macedonski, Alexandru Firescu, Ovidiu Ghidirmic, Alexandru Mironov, Adrian Păunescu, Victor Parhon, Mihai Migel Gelep, Jean Niţescu, Costache Petrescu, Eustaţiu Stoenescu, Eugen Târu, Ion Tuculescu, Ovidiu Bărbulescu, Gabriel Bratu, Eustaţiu Gregorian, Constantin Bobescu, Lazăr Filip, Nicolae Julea, Ion Vasilescu, Aristide Cantorichi, Ronald Bulfinschi, Manu Nedeianu, Amza Pellea, Lamia Beligan, Valer Delacheza, Constanţa Nicolau, Tudor Gheorghe, Daniela Crăsnaru, Doina Drăguţ, Gabriel Chifu.

Cu această deosebită ocazie, dascălii şi elevii Colegiului Naţional „Carol I” din Craiova au pregătit un amplu program de manifestări dedicate Zilelor Şcolii, care începe luni, 20 mai a.c. în Sala Teatrului Liric “Elena Teodorini” şi va culmina cu un spectacol omagial organizat şi susţinut de elevii instituţiei de învăţământ craiovene.

 

2 COMENTARII

  1. Rog adaugati si pe:

    Constantin LUPEANU – Ambasador, Sinolog, Scriitor si Traducator din Limba Chineza

Comments are closed.