Arhivele primăriilor zac în beciuri

0
315

Dacă majoritatea directorilor care conduc instituţiile publice deconcentrate din judeţ i-au comunicat prefectului de Dolj, în cadrul şedinţei de ieri a Colegiului prefectural, că nu se confruntă cu situaţii deosebite, şefa Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Dolj a punctat că întâmpină două probleme grave: lipsa spaţiilor de depozitare a documentelor la nivelul comunelor şi nepăsarea autorităţilor locale privind acest aspect. “Am constat un interes scăzut din partea reprezentanţilor primăriilor comunale din Dolj cu privire la depozitarea documentelor oficiale. Mai exact, acestea sunt, de cele mai multe ori, depozitate în condiţii improprii, în poduri sau beciuri”, a declarat şefa Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Dolj, Mihaela Dudu. Potrivit acesteia, primăriile au fost atenţionate să se pună la punct cu documentele, în lipsa organizării riscând sancţiuni. „Până acum nici o primărie nu a fost amendată, ci doar au fost înştiinţate să îşi rezolve la nivel local această problemă. În cadrul controalelor ce vor urma vom aplica şi sancţiuni, acolo unde nu s-a făcut nimic pentru remedierea problemelor”, a mai precizat Mihaela Dudu.