Acum doi ani Oţelul era doar o haltă străbătută de oltenii lui Napoli în viteză spre marele derby cu Dinamo, adjudecat într-o manieră şi o atmosferă memorabile. Anul trecut, imaginea cu Mititelu lăcrimând, mai mult dizgraţioasă decât înduioşătoare, a smuls mila lui Dorinel în ultima etapă şi Universitatea Severin rămânea în Liga I. Anul acesta în penultima etapă Oţelul se proclamă campioană învingând Timişoara, iar Ştiinţa şi-a pecetluit retrogradarea la Bistriţa. Cam acesta ar fi graficul ultimelor trei sezoane, cu Universitatea şi Oţelul subiecte comparate. În acest timp potenţialul Craiovei a fost superior, dar neexploatat, pe când gălăţenii şi-au negociat ideal şansele. În Bănie străluceau fraţii Costea, Dorel, Prepeliţă, Wobay şi contingetul de tineri de la naţionala de tineret, pe când Sârghi, Râpă, Costin, Pena sau Antal intrau la categoria jucătorilor de duzină din Liga I, neatrăgători pentru granzi. De altfel, Oţelul este campioana care propune mai puţine vedete şi decât Unirea Urziceni. Moldovenii chiar şi-au permis să se debaraseze de jucători cu perspective interesante precum Szekely, Bourceanu sau Deac fără ca angrenajul să sufere. De partea cealaltă, Mititelu a ţinut de febleţile sale cu preţul plafonării acestora şi a golirii visteriei. Managementul a inversat practic itinerariile Universităţii şi Oţelului. Marius Stan a angajat doar doi antrenori şi asta numai forţat de împrejurări, pentru că Grigoraş a ales Iaşiul considerând că Galaţiul nu-i conferă şanse europene. În schimb, pe banca Universităţii a fost loc pelerinaj pentru antrenori. Chiar dacă a fost vorba de un nume sonor precum Piţurcă, unul exotic, Mark Wotte, sau „surogate” ascultătoare precum Mogoşanu, Biţă, Reghecampf, Tăbârcă, Ţicleanu etc., mandatele le-au fost curmate neverosimil de prematur, uneori chiar şi după un meci sau două. Cu management haotic, deficitar la organizare în toate straturile clubului, gestionând execrabil relaţiile cu forurile care conduc fotbalul sau cu suporterii, Mititelu şi-a semnat singur sentinţa. Pe când Marius Stan l-a protejat şi impus până în pânzele albe pe Dorinel în prima fază a mandatului, când suporterii de obicei temperaţi ai Oţelului îl contestau vehement pe „Neamţ”, Mititelu l-a sabotat şi apoi alungat într-un mod aproape barbar pe antrenorul visat şi adulat de toţi fanii Ştiinţei, Victor Piţurcă. Echipa fără vârfuri pe teren, Dorinel jucând cu mijlocaşi în avanposturi, cât şi din perspectiva valorii sau cotei, a ajuns în vârf. Într-un campionat pe care îl câştigă cu precădere în ultimii ani echipa cea mai organizată, cea mai constantă, Universitatea lui Mititelu şi a „copiilor, copiilor, copiilor” săi, nechibzuită, confuză şi instabilă pe toate planurile, nu putea avea altă soartă.
