Pentru segmentul de vârstă cuprins între 14 şi 25 de ani, persoanele de sex feminin sunt mai vulnerabile în faţa fenomenului de trafic de persoane decât cele de sex masculin, potrivit statisticilor Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Nivelul scăzut de educaţie, foarte multe dintre tinerele traficate având cel mult studii gimnaziale, se corelează cu o vulnerabilitate accentuată în faţa exploatării sexuale în scop comercial şi a exploatării prin muncă.
În România, 42% dintre persoanele traficate au cel mult studii gimnaziale, mai mult de un sfert din totalul victimelor fiind fără studii sau cu studii elementare. Organizaţia Salvaţi Copiii România derulează, în perioada 2 mai – 15 iunie 2011, campania „Este un drept. Fă-l să fie drept! Educaţie pentru fete şi femei, acum!”, în cadrul Campaniei Globale pentru Educaţie (Global Campaign for Education), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi multe alte organizaţii nonguvernamentale.
Activităţile de conştientizare şi informare au început deja în multe unităţi de învăţământ din Dolj. La nivel internaţional, Campania Globală pentru Educaţie se derulează în peste 180 de ţări şi se bucură de sprijinul unor personalităţi, cum ar fi Nelson Mandela, Regina Rania a Iordaniei, Hillary Clinton, Kofi Annan, Paulo Coelho, Angelina Jolie.
Nivelul de educaţie influenţează direct şi egalitatea de şanse a femeilor în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii. Astfel, în condiţiile în care, în România, rata de ocupare a femeilor este mult mai mică decât a bărbaţilor şi mult mai scăzută decât în celelalte ţări europene, se constată că doar femeile care au studii superioare au şanse egale cu bărbaţii de a intra pe piaţa muncii. Un alt aspect îngrijorător constă în faptul că femeile reprezintă două treimi din persoanele descurajate să intre pe piaţa muncii.