Domnul Mădălin Hodor, vicepreşedintele CNSAS, a cărui declaraţie nu poate fi pusă la îndoială, a anunţat cu subiect şi predicat că documentele din arhiva instituţiei atestă afirmaţiile făcute de Crin Antonescu, în mărturisirea sa făcută presei. Care vrea însă ca declaraţia sa, din 1988, la Securitatea Tulcea, unde fusese convocat, după fuga prietenului său Ştefan Costache, un cadru didactic la şcoala generală din Niculiţel (Tulcea), în Austria, să fie făcută publică. Marţi, acesta din urmă, aflat acum în Canada, fost şi actual prieten al lui Crin Antonescu, a explicat la un post de televiziune că singura persoană în care a avut încredere, înainte de a pleca din ţară, a fost Crin Antonescu. Care a ştiut de intenţia sa de a părăsi ţara, după o tentativă nereuşită, când încercase să ajungă în Austria, din Bulgaria. Tăcerea lui Crin Antonescu, în privinţa intenţiei prietenului său de care avea cunoştinţă, în faţa Securităţii judeţului Tulcea, este un gest rar de o moralitate desăvârşită. Un gest care legitimează o omogenitate a caracterului, un ţesut etic compact, nefisurabil, virtuţi cardinale ale rezistenţei. Pentru tăinuirea unei infracţiuni, în faţa unor anchetatori versaţi, o astfel de intenţie era nu riscantă, cât un capăt de drum în orice carieră alească. O profesoară de matematică din Tulcea a dat spre publicare o fotografie, în care actualul candidat la alegerile prezidenţiale apare alături de Ştefan Costache, mărturie clară că cei doi se cunoşteau. Discuţia din spaţiul public, pe această temă, întreţinută aiuristic de adversari ai lui Crin Antonescu, este una moralmente deplasată. Fiindcă, în 1988, Crin Antonescu a probat talentul rar al frondei, fără stridenţă, în subminarea regulilor, de dragul neconformităţii. A trata un asemenea curaj inadecvat, denotă o eroare de amplasament. Crin Antonescu, candidatul Alianţei electorale „România, Înainte”, nu a fost colaborator sau informator al Securităţii. Dimpotrivă a fost un urmărit. Declaraţia dată, atunci când a fost convocat, a fost semnată cu numele său şi nu cu un nume conspirativ. Faptul că, în cele din urmă, se afla că avea cunoştinţă de intenţia prietenului său de a pleca din ţară se putea întoarce împotriva sa, vulnerabilizându-l iremediabil. Suntem în Săptămâna Mare, când existenţa îngerilor o înţelegem, întâi de toate, ca un articol de credinţă. Numai credinciosul ştie fără umbră de îndoială, că îngerii există. Discret, îngerul protector al lui Crin Antonescu l-a îndemnat atunci să păstreze tăcerea, să mintă, afirmând că „n-are cunoştinţă”. Restul e fie pur masochism, fie eticism roz fără miză şi fără sens. Din Canada, unde a fugit, domnul Ştefan Costache a făcut dezvăluirea sinceră, afirmând cu convingere că o singură bănuială vagă a lui Crin Antonescu, divulgată pe vremea aceea, l-ar fi împiedicat în tot demersul său. Crin Antonescu, deplin conştient, a acceptat ceea ce puţini alţii ar fi fost dispuşi să o facă, refuzând alinierea la exigenţele „omului nou”, la normele în vigoare. N-a sucombat în semitonuri, când s-a pus problema unei opţiuni. Poate că judecata mea e pripită şi schematică, dar cunoscând vremurile în care s-a petrecut povestea, rămân încredinţat de tăria de caracter a celui în discuţie.
