Constantin Gâlcă a fost prezentat oficial ca antrenor al Universităţii Craiova, el semnând azi un contract până la finalul sezonului viitor, cu opţiune de prelungire. El va debuta oficial duminică, de la ora 19.00, în etapa a 5-a a play-off-ului, Universitatea Craiova jucând în deplasare cu Sepsi. Din staff-ul său mai fac parte Dumitru Uzunea – antrenor secund, Iulian Matei – antrenor secund, Ciprian Prună – preparator fizic. Costel Gâlcă a confirmat că obiectivul pentru finalul de sezon este ocuparea locului 2, iar pentru următorul campionat ţelul este titlul. Antrenorul a dezvăluit că a vrut să-l transfere pe Andrei Ivan la Espanyol Barcelona, în perioada în care pregătea formaţia catalană. Costel Gâlcă a dezvăluit că principala problemă este accidentarea lui Alex Mitriţă, care l-ar putea scoate din calcule pentru următoarele meciuri.
„Sunt foarte bucuros că am semnat, sper ca echipa să aibă o atitudine bună, trebuie să scoatem maximum din fiecare meci, numai aşa putem obţine locul 2. Vin la o echipă istorică, cu condiţii foarte bune, mă bucur că domnul Rotaru a avut răbdare cu mine la negocieri. Ce am găsit la Craiova am găsit la puţine echipe din afară. Ne înţelesesem, dar mai aveam de finalizat nişte puncte. Vreau să-mi fac munca, nimic mai mult. Am venit să luăm locul 2 şi vrem câştigarea campionatului în sezonul viitor. Ştiu că e foarte greu. Îmi asum responsabilităţi, dar şi rezultatele. Nu a fost o decizia grea să vin, pentru că am venit la o echipă mare, care are istorie şi sperăm să facem istorie din nou. Prioritatea sunt rezultatele, dar vreau să avem şi un joc plăcut. Trebuie să evaluăm jucătorii pe care-i avem, apoi vom vedea. O să fiu foarte deschis, direct, corect, voi discuta mereu cu domnul Rotaru. Cunosc jucătorii, problema e cu Mitriţă, care e accidentat şi să vedem dacă-l vom avea la meciurile următoare, pentru că Mitriţă e foarte important pentru noi. Aştept un joc bun al echipei, atitudine bune şi să atragem mulţi suporteri. Ascult conducerea, dar deciziile îmi aparţin. Nu va fi uşor cu Sepsi, este o echipă agresivă, care verticalizează foarte mult, face presing, vom vedea cum contracarăm aceste situaţii. Îmi doresc să câştigăm şi să ne batem pentru locul 2. Am spus că nu vin în orice condiţii în fotbalul românesc. Îmi doresc să avem cât mai mulţi jucători la Euro, dar deocamdată mă gândesc numai la meciurile pe care le avem. Pe unii dintre ei îi cunosc, am lucrat cu Andrei Ivan, când era tânăr, l-am şi vrut la Espanyol Barcelona. Eu mi-aş dori ca echipa mea să se impună la fiecare meci, dar acum sunt foarte importante rezultatele, mai avem numai 6 meciuri. Nu am vorbit cu Gică Craioveanu, dar am vorbit cu Panduru, care a fost aici şi mi-a spus că Universitatea are condiţii de top şi a avut dreptate. O să dau totul ca să terminăm pe locul 2. Pe termen lung, vreau să ne impunem jocul, să ştim să jucăm pe diferite moduri, şi pe mingea a doua şi să vorbească jucătorii mai mult în teren” a declarat Costel Gâlcă, la conferinţa de prezentare.
Cu Mitriță și Bancu nu se mai poate numi Ucv!
Comments are closed.