Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au desfășurat, și ieri, o acțiune pentru protejarea populaţiei de anumite practici comerciale ilicite. În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 20 sancțiuni contravenționale în valoare de 180.000 de lei și au indisponibilizat 1.125 kg de legume și fructe, 60 kg de carne, 350 kg de făină, precum și peste 12.800 de lei. De asemenea, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru contrabandă cu țigări, confiscând 600 țigarete fără marcaj fiscal.
În urma unui control efectuat într-o piață din Băilești, s-a constatat că reprezentanții unui agent economic nu au evidențiat în totalitate în casa de marcat veniturile obținute din comercializarea mărfurilor, rezultând o diferență de peste 6.300 de lei. Agentul economic a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 20.000 de lei.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dolj.