„România demonstrează din nou că este un lider regional în implementarea Agendei 2030”

0
425

Aproximativ 300 de persoane din peste 40 de state au participat, astăzi, la Conferința internațională Agenda 2030: Parteneriate pentru Dezvoltare Durabilă, care a avut loc la Palatul Parlamentului. Evenimentul a fost organizat de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă  împreună cu Ministerul Afacerilor Externe și s-a desfășurat sub egida Președinției României la UE.

Conferința a debutat cu o sesiune plenară în care au luat cuvântul membri ai Guvernului României, precum vicepremierul Viorel Ștefan și ministrul de Externe Teodor Meleșcanu, cât și  personalități internaționale: Olga Algayerova, secretar executiv UNECE, JanezPotočnik, fost comisar european pentru mediu, iar secretarul general adjunct al ONU, Amina Mohammed, cât și renumitul economist Jeffrey Sachs, au transmis mesaje video. Mai mult,  la eveniment au mai participat vicepremierul Slovaciei Richard Raši, cât și Enrico Giovannini, fost ministru al Muncii în Italia.

„România demonstrează din nou că este un lider regional în implementarea Agendei 2030. Faptul că Palatul Parlamentului a găzduit o conferință de asemenea amploare, în timpul Președinției României la Consiliul UE, reprezintă un semnal important pe care îl dăm partenerilor noștri internaționali. După realizarea Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă și adoptarea Concluziilor Consiliului UE prin prezidarea Grupului de lucru Agenda 2030, putem bifa încă o reușită în misiunea pe care ne-am asumat-o. Eforturile noastre sunt recunoscute și apreciate la nivel internațional, ceea ce reprezintă o oportunitate pentru țara noastră.”, a declarat László Borbély.

Liderii politici, reprezentanții societății civile și experții în dezvoltare durabilă participanți la eveniment au transmis mesaje de susținere pentru astfel de evenimente, accentuând că parteneriatele și schimbul de bune practici reprezintă instrumente vitale pentru punerea în practică a Agendei 2030. De asemenea, mai mulți lideri internaționali au felicitat România pentru rolul activ pe care îl joacă în promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

„Trebuie să trecem de la teorie la practică. Parteneriatele joacă un rol esențial în asigurare acestei tranziții. Operaționalizarea implementării strategiilor dezvoltare durabilă, prin îmbunătățirea sistemului de raportare și monitorizare și prin întărirea nivelului Regional reprezintă cu siguranță pași importanți în această direcție. Numai așa putem asigura un viitor sustenabil nu doar pentru noi, dar și pentru generațiile viitoare.”, a concluzionat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

În cadrul Conferinței, au avut loc patru sesiuni plenare care le-au oferit participanților ocazia să aibă discuții aplicate, în funcție de domeniul de interes. Astfel, au fost organizate trei panel-uri care au vizat cei trei piloni ai dezvoltării durabile: economia, mediul și componenta socială. De asemenea, a avut loc și o sesiune dedicată schimbului de bune practici, la care au participat mai mulți coordonatori ai implementării Agendei 2030 din regiune. Mai mult,  a fost organizat și Forumul Societății Civile, care a reunit peste 80 de reprezentanți ai ONG-urilor.

Evenimentul s-a încheiat prin adoptarea „Declarației de la București”, un document simbolic, prin care toți participanții și-au manifestat angajamentul de a contribui activ la implementarea Agendei 2030.