Craioveanul Capotescu și finii săi n-au scăpat de măsurile preventive

0
622

Magistraţii Tribunalului Dolj au menţinut, ieri, măsura arestării preventive faţă de Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, în dosarul în care a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Instanța i-a menținut și pe finii săi, dar și pe alți doi inculpați, sub control judiciar. Tribunalul Dolj a dispus începerea procesului în acest caz, însă inculpații au făcut contestație, care urmează să se judece la Curtea de Apel Craiova.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj l-au menţinut, ieri, în arest preventiv pe craioveanul Laurenţiu Capotescu zis Pătatu, patron al unui club de noapte din oraș și coordonatorul reţelei de traficanţi de persoane destructurată în urmă cu un an de polițiștii și procurorii de crimă organizată craioveni: „ Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Capotescu Gheorghe Laurenţiu. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpaţii Florescu Radu Alin, Mitrulescu Alin Marius şi Bulacu Ahmed Cristian, prin încheierea din data de 28.11.2017 a Tribunalului Dolj. Menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul Ciucă Gheorghe Sorin de DIICOT Serviciul Teritorial Craiova. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în sedinta publică din data de 16.04.2018”, se arată în hotărârea instanţei.

Reamintim că procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova anunţau, pe 5 aprilie 2017, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, Ahmed Cristian Bulacu, Radu Alin Florescu şi Gheorghe Sorin Ciucă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. Procurorii DIICOT Craiova au comunicat, la momentul respectiv, faptul că, „în perioada anilor 2014- 2017, inculpaţii Capotescu Gheorghe Laurenţiu, Bulacu Ahmed Cristian şi Florescu Radu Alin au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, grup la care a aderat, în cursul anului 2015 şi inculpatul Ciucă Gheorghe Sorin. Având în vedere natura legăturii dintre inculpaţi (Capotescu Gheorghe Laurenţiu este naşul inculpaţilor Bulacu Ahmed Cristian şi Florescu Radu Alin), a existat o colaborare optimă, strânsă şi constantă, rolurile lor în realizarea activităţii infracţionale nefiind aceleaşi, modalitatea concretă în care îşi împărţeau sarcinile fiind determinată de împrejurările de fapt şi de necesităţile practice ale realizării scopului infracţional – obţinerea de venituri în mod facil din exploatarea sexuală a victimelor”. 13 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar: Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis „Pătatu”, Ahmed Cristian Bulacu, Radu Alin Florescu, Gheorghe Sorin Ciucă, Alin Marius Mitrulescu, Cristian Aurel Barbu, Maria Luciana Ciucă, Constanţa Dobrin, Florentina Andreea Dunăreanu, Laura Dunoiu, Teodora Maria Gheorghe, Ana – Maria Lopăţel şi Mihaela Alexandra Tucă, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi mărturie mincinoasă, Bulacu fiind acuzat şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (întrucât la locuința lui s-a găsit un pistol deținut ilegal), în timp ce număr victimelor depăşeşte 20. Tribunalul Dolj a dispus începerea procesului în acest caz, însă inculpaţii au formulat contestaţii, care urmează să se judece la Curtea de Apel Craiova.