Nu cred că orice afirmaţie a preşedintelui Traian Băsescu trebuie ab initio, ca să mă exprim astfel, contestată, după cum nu cred că merită îmbrăţişată emoţional, fără să a fi lecturată atent. Faptul că se exprimă, în mediul virtual, aproape zilnic, pentru propriile cauze, îl priveşte, dar după toate aparenţele se simte potenţat de polemicile create. Şi pentru aşa ceva are vocaţie şi antrenament. Atacul vehement promovat pe Facebook, în cursul zilei de ieri, la adresa miniştrilor de la transporturi de-a lungul vremii, enumeraţi fiind Miron Mitrea, Ludovic Orban, Dan Şova – nu şi Anca Boagiu – Relu Fenechiu, Ioan Rus, ultimul pe listă „adus cu mari sacrificii de la Cluj, pentru a completa galeria de incompetenţi”, are ca punct de plecare masterplanul pentru construcţia de autostrăzi aprobat prin OG 16/1999. „Guvernele pesediste, menţionează Traian Băsescu, au adăugat la anexa acestei ordonanţe tot felul de bazaconii, conform intereselor baronimii, dar şi pe măsura incompetenţelor miniştrilor transporturilor care nu au priceput elementarul, că pot utiliza bani europeni prioritar pentru autostrăzi care fac parte din coridoarele pan-europeane IV şi IX (ca de altfel ca şi la calea ferată). Au cheltuit enorm pentru tot soiul de masterplanuri pe care eu le-aş imputa miniştrilor”. De regulă, Traian Băsescu are simţul limbii române şi nu foloseşte pluralul, decât atunci când trebuie. Din 1999, anul ordonanţei menţionate, social-democraţii s-au aflat la guvernare, dând premierul, în perioadele Adrian Năstase (2000-2004) şi Victor Ponta (2012-2015). Timp de opt ani (2004-2012) am avut guverne cu premieri desemnaţi exclusiv de Traian Băsescu, altele decât PSD. Orice discuţie despre construcţia de autostrăzi din România are ca numitor comun stigmatizarea guvernelor perindate, deloc mai breze unele decât altele, când se discută aşa ceva. Că se aruncă pisica, dintr-o parte în alta, e realmente neserios. Dar, dintr-o asemenea discuţie nu se poate exclude, din păcate însuşi… Traian Băsescu. La mijlocul verii 2011, de pildă, Boc&Comp au aruncat în spaţiul public ideea că nu pot fi construite autostrăzi din cauza lui Adrian Năstase, menţionând cât de greu era să pună în aplicare contractul cu Bechtel, minţind cu neruşinare. Au ignorat cât de mult au scumpit ei această autostradă, prin adăugările la contract, cuantumul plăţilor realizate şi care calificau respectiva lucrarea, drept una din minunile lumii. De la 5,5 milioane euro/km s-a ajuns, în regimul Băsescu, chiar la 30 milioane euro/km. Povestea spusă de ambasada americană (sursa: wikileaks) sună astfel: „Ambasada este la curent cu două proiecte americane de investiţii care ar putea fi afectate de climatul politic instabil. În special efortul Bechtel de a primi plata pentru lucrările efectuate la autostrada Transilvania va deveni tot mai nevoios” (telegrama 001511). „În ceea ce priveşte partea negativă, guvernul întârzie îndeplinirea unor obligaţii contractuale cu firmele americane. Cel mai mare proiect câştigat de o firmă americană în această ţară a fost grevat de revizuiri contractuale succesive şi întârzieri de plăţi” (telegrama 000548, din 4 martie 2005). Povestea Bechtel a început în 2003, dar autostrada nu e gata, iar Traian Băsescu îi recomandă ministrului Ioan Rus să dea în lucru tronsoanele Piteşti – Rm. Vâlcea – Sibiu / Ploieşti-Buzău-Focşani-Albiţa şi Centura Bucureşti-Sud, autostrăzi neexecutate – faţă de masterplanul din 1999 – care trebuie finalizate pentru a se primi fonduri europene pentru alte autostrăzi. Şi totuşi Traian Băsescu reuşeşte să ne înduioşeze, recomandând ca la OG 16/1999, care defineşte priorităţile să fie adăugată şi autostrada Craiova-Piteşti, aducând argumentul viabil al existenţei Uzinei Ford, ceea ce ar putea permite acceptarea de Comisie pentru noul exerciţiul bugetar. Şi ca să rămânem pe deplin năuci, Traian Băsescu se întreabă în finalul postării de pe Facebook, dacă vom avea o anchetă al Corpului de Control al primului ministru sau al DNA, pentru contractul Bechtel, sau rămânem cu gogoaşa lui Şova cu s-a pierdut contractul original. A fost un moment când Traian Băsescu spunea că Bechtel a devenit din nou o companie care vrea „să fure România”. Nu era de fapt nimic nou.