O vizită de lucru care putea fi un câştig de imagine

1
1005

Premierul Florin Cîţu s-a aflat ieri la Craiova, cu câteva ţinte precise în agenda sa de lucru: semnarea contractului de finanţare privind reabilitarea clădirii Colegiului Naţional „Carol I”, care include şi sediul Operei Române, urmată de o vizită la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” şi apoi la Batalionul 26 infanterie. Alături de premier s-a aflat şi ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Prezenţa la Craiova a premierului oferea teoretic şi posibilitatea unei informări mai largi, pe un spectru presant de probleme de natură economică. Cum Doljul şi Craiova sunt fiefuri ale social-democraţilor, în temeiul idiosincraziilor cultivate, programul vizitei a avut o „iradiere” strict liberală. Ceea ce a părut realmente nefiresc, în discuţie fiind obiective de interes public, a căror finalizare depinde nemijlocit de aportul primarului Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Însă nici aceasta şi nici preşedintele Consiliului Judeţean Dolj nu au fost invitaţi –gest de civilitate- ceea ce este impardonabil. Cum a justificat prefectul de Dolj, Nicuşor Roşca absenţa acestora, la nedumerirea unor jurnalişti, este gargară ieftină de circumstanţă: „Vom avea o discuţie cu primarul şi preşedintele Consiliului Judeţean”. Nimeni nu îl obligă pe Nicuşor Roşca să „joace sârba” cu primarul Craiovei şi preşedintele Consiliului Judeţean, dar ceea ce îl deosebeşte de aceştia este faptul că domnia sa este numit de guvern, iar celilalţi… sunt aleşi prin vot popular. Cultivând cu asiduitate nişte indicaţii oloage de partid, Nicuşor Roşca îşi face sieşi un deserviciu. Oricum, vizita de lucru a premierului putea fi un câştig de imagine, deloc indiferent, pentru acesta. Prin lipsa de tact probată a rămas un fapt oarecare. Spiritul de competiţie politică, neîngrădit de reguli precise de fair-play şi de principii echitabile n-are cum se dovedi productiv. Nu se poate trăi din amărăciune, recriminări şi într-o atmosferă otrăvită. Desigur nu e treaba premierului să îi facă pe oameni mai buni, dar totuşi poate să îi facă mai puţin răi, decât sunt în realitate.

1 COMENTARIU

Comments are closed.