„Stele în concert”, la Clubul Melomanilor

0
605

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” invită publicul luni, 18 martie 2019, începând cu ora 17.00, în Sala „Marin Sorescu”, la o nouă activitate organizată în cadrul Clubului Melomanilor, sub coordonarea prof. Maria Barbărasă.

Sub genericul „Stele in concert”, va fi difuzată înregistrarea primului concert al celor trei tenori – Jose Carreras, Placido Domingo și Luciano Pavarotti – desfășurat la Roma, în incinta Termelor lui Caracalla.

„Concertul a avut loc în 7 iulie 1990, în ajunul finalei Campionatului Mondial de Fotbal găzduit de Italia. Orchestra a reunit 200 de muzicieni, fiind dirijată de celebrul Zubin Mehta. Programul a cuprins arii, cântece cunoscute, dar și un potpuriu piese muzicale, fiecare reprezentând o altă țară participantă la Campionatul Mondial de Fotbal. Concertul a fost urmărit de 6000 de spectatori și de un miliard și jumătate de telespectatori”, precizează reprezentanții bibliotecii doljene.