Craiova: Hoţi din societăţi comerciale reţinuţi de poliţişti

0
409

arestatPotrivit IPJ Dolj, lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizaţi cu privire la faptul că în noaptea de 13/14.03.2017, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în incinta a două puncte de lucru apartinând unor societăţi comerciale din Craiova,  situate în Piaţa Eroilor din cartierul craiovean Valea Rosie, de unde au sustras mai multe bunuri, provocând un prejudiciu total de aproximativ 2.000 lei. În urma activităţilor specifice întreprinse de lucrătorii secţiei şi cu sprijinul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Dolj au fost identificaţi autorii în persoana numiţilor: R. G., de 15 ani si M. G. F., de 17 ani, S.B. de 12 ani, respectiv C.A. de 14 ani, toţi din Craiova. În data de 16.03.2017, la nivelul secţiei a fost organizată şi executată o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii furturilor din societăţi comerciale, ocazie cu care au fost depistaţi numiţii M. G. F. , de 17 ani,  Craiova şi R. G., care locuiesc în Craiova fără forme legale, aceştia fiind conduşi la sediul secţiei pentru continuarea cercetărilor. Având în vedere probatoriul administrat şi analizat cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova care supraveghează activitatea de cercetare penală a secţiei, a fost dispusă continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii M. G. F. şi R. G. pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore şi introduşi în Centrul de Retinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Dolj, urmând ca în data de 17.03.2017 să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă.