Rezistă Ştiinţa şi la atacul „lupilor”?

0
877

Universitatea Craiova întâlneşte în seara aceasta, în deplasare, ocupanta locului secund, Petrolul Ploieşti

Cursa de revenire în Europa a oltenilor s-a poticnit 3 etape la rând, în egaluri mai mult sau mai puţin scontate, iar nemulţumirile legate de prestaţia juveţilor au păstruns dinspre fani şi în vestiarul alb-albastru, atât antrenorii, cât şi jucătorii fiind conştienţi că echipa nus e mai ridică nivelul din tur. Urmează o dublă destul de tare, în cinci zile, cu formaţii care au reprezentat Liga I în Europa League, Petrolul şi Astra, iar ţelul ar fi prelungirea invincibilităţii pentru încă două runde. „Vin partide grele, dar în care vom încerca să recuperăm punctele pierdute cu Gaz Metan. Obiectivul pe termen scurt este să rămânem neînvinşi şi după meciurile cu Petrolul şi Astra. Petrolul este una dintre echipe puternice ale campionatului, în timp ce Astra joacă altceva după venirea lui Dorinel Munteanu” spune Emil Săndoi. Pentru meciul de astăzi, stoperul Frăsinescu este indisponibil, din cauza unei accidentări, dar revine Madson, care şi-a ispăşit suspendarea.

Rednic: „Vine şi rândul Craiovei să piardă”

În tur, Petrolul a câştigat la Craiova cu 2-0. Alb-albaştrii au avut iniţiativa, dar pe final o gafă a lui Brac a dus la deschiderea scorului (gol Albin din lovitură liberă), iar Tamuz a majorat diferenţa, pe contraatac. Între timp, prahovenii au intrat în insolvenţă şi au pierdut câţiva jucători importanţi, printre care Mutu, Albin, Priso, în timp ce Tamuz este accidentat. Petrolul a început returul cu două victorii, dar, după ce Steaua a egalat-o în prelungirile primei manşe din semifinalele Cupei României, au urmat două rezultate modeste: eşec cu Iaşiul acasă şi remiză în Giuleşti. De departe, cel mai periculos jucător al „lupilor” este Teixeira, autor a 3 goluri în retur, secondat însă de jucători precum Alcenat, Geraldo sau nou-veniţii Tchite, Kronaveter sau Vasilache. Mircea Rednic a văzut la lucru pe „Extensiv” Universitatea, la meciul cu Steaua, şi este convins că echipa sa poate încheia seria invincibilităţii alb-albaştrilor, care durează de 15 meciuri. „Urmează meciul cu Craiova, echipă care nu prea pierde. Dar le vine şi lor rândul, aşa cum ne-a venit şi nouă” spune „Puriul”.

Petrolul – Universitatea Craiova

Stadion: „Ilie Oană”, ora 19.30 (Digisport 1, Look TV)

Petrolul: Pecanha – Alcenat, Geraldo, Ipsa, Fanchone – Kronaveter, Marinescu – Vasilache, Teixeira, Astafei – Tchite. Antrenor: Mircea Rednic. Rezerve: Cobrea – Peteleu, Satli, Filip, Nepomuceno, N’Koyi, De Lucas.

Craiova: Bălgrădean – Achim, Acka, Izvoranu, Târnăcop – Băluţă, Madson, Brandan, Mateiu – Nuno Rocha, Bawab. Antrenori: Sorin Cârţu, Emil Săndoi. Rezerve: Straton – Kay, Dumitraş, Vătăjelu, Ivan, Herghelegiu, Briceag.