Călătorii cu vestitul „Autobuz cu păpuşi” și ateliere de creație, în Săptămâna Teatrului la „Colibri”

0
325

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” celebrează, în perioada 20 – 27 martie 2015, trei mari sărbători: Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret (20 martie), Ziua Mondială a Marionetiştilor şi Păpuşarilor (21 martie) şi Ziua Mondială a Teatrului (27 martie). Primele două se derulează sub egida organizaţiilor ASSITEJ (Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret) şi UNIMA (Uniunea Internaţională a Marionetiştilor), al căror membru este şi Teatrul „Colibri”. În această perioadă, instituția se adresează publicului prin Porţi Deschise spre cunoaşterea oamenilor ce construiesc spectacolele, prin expoziţii de artă, reprezentaţii din propriul repertoriu sau invitate, ateliere de creaţie susţinute de îndrăgiţi păpuşari români, călătorii cu vestitul „Autobuz cu păpuşi”, prin parteneriate cu scop educativ, ce pun în valoare talentul, creativitatea și abilităţile practice ale liceenilor craioveni.

Holurile teatrului, pictate de șapte tineri talentați ai Craiovei

Săptămâna Teatrului se va deschide vineri, 20 martie, ora 17.30, cu expoziţia „Tinerii talentaţi ai Craiovei şi poveştile lor”, care a transformat zidurile clădirii Teatrului „Colibri” în simeze asemenea celor din galeriile de artă. Este creaţia a șase elevi ai Liceului de Arte „Marin Sorescu” – Bianca Stancu, Alina Leoveanu, Raul Mîşulescu, Andra Manafu, Gabriela Opriţa, Alexandra Gurgui – şi studentului Andrei Toniţa, de la Specializarea Artă Sacră din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova. Tinerii artişti au rescris prin forme, culoare, imaginaţie şi creativitate fragmente din poveştile copilăriei, pe holurile Fabricii electroCOLIBRI.

Vernisajul va fi urmat, la ora 18.00, de spectacolul „Eu sunt Shakespeare”, de Alina Nelega, în regia lui Gavril Cadariu, cu scenografia semnată de Oana Micu (costume, păpuşi) şi Tiberiu Toitan (decoruri). Premieră absolută a anului 2014, acesta a fost prezentat în cadrul Festivalului Internaţional „Shakespeare”, ediţia a IX-a. Atmosfera plină de magie a reprezentaţiei este dăruită publicului de actorii Alla Cebotari, Cosmin Dolea, Oana Stancu, Mugur Prisăcaru, Daniel Mirea, Emanuel Popescu, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu şi Alis Ianoş. Biletele costă 5, 7 sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Patru călătorii cu „Autobuzul cu păpuși”

În week-end, craiovenii sunt așteptați la spectacole. Astfel, sâmbătă, 21 martie, de la ora 18.00, va avea loc reprezentaţia „Fata babei şi fata moşneagului”, dramatizare de Valentin Dobrescu după Ion Creangă, în regia lui Todor Valov din Bulgaria. „Răţuşca cea urâtă”, de Hans Christian Andersen, purtând semnătura regizorală a aceluiași Todor Valov, va urca pe scenă duminică, 22 martie, de la ora 11.00.

De luni, 23 martie, va porni la drum și „Autobuzul cu păpuşi”, cu celebrele personaje din schiţele lui I. L. Caragiale, Bubico şi Dl Goe, reunite în spectacolul „La bulivar, birjar! La bulivar!” (adaptare de Daniel Mirea) şi însufleţite de actorii Alla Cebotari, Emanuel Popescu, Alis Ianoş, Adriana Ioncu, Oana Stancu, Ionica Dobrescu, Iulia Cârstea, Daniel Mirea. Patru călătorii vor avea loc în Săptămâna Teatrului, în zilele de 23, 24, 25 și 26 martie, toate cu plecare la ora 10.30, din fața instituției (Calea București nr. 56). Costul uneia va fi de 5 lei.

Invitați cu reprezentații din Alba Iulia și București

Marți, 24 martie, Teatrul „Colibri” are invitați din țară. Este vorba despre actori ai Teatrului de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia, care, de la orele 10.00 și 11.30, vor oferi două reprezentații cu spectacolul „Cine va păzi clopoţeii?”, adaptare după Viorica Huber Rogoz, în regia Teodorei Popa, pe care o regăsim şi în distribuţie, alături de actorii Radu Hăprian Dan, Amalia Pop, Anca Hăprian Dan, Ramona Mincu Benchea și Elena Scorţeanu. Scenografia este o creaţie Marian Sandu, iar coloana sonoră este realizată de Levente Szocs.

Alți invitați, de această dată de la Teatrul „ACT” din capitală, vor poposi la Craiova joi, 26 martie, aducând cu ei, de la ora 19.00, spectacolul „American Buffalo”, de David Mamet (traducerea: Bogdan Budeş), în regia lui Cristi Juncu şi scenografia lui Dan Titza. Reprezentaţia, cu actorii Gheorghe Ifrim, Vlad Zamfirescu şi Marius Florea Vizante, este parte a proiectului „COLIBRI într-un ACT”, demarat în 2015 cu spectacolul „Dumnezeul de a doua zi” şi continuat cu „Fidelitate” în luna februarie. Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 16 ani! Prețul biletului este de 20 lei.

Marioneta – eroul principal al atelierelor de creaţie și expoziției de scenografie

Nu lipsesc din Săptămâna Teatrului atelierele de creație, susținute de celebrii actori păpuşari Sorin Dorobanţu şi Nuţi Dorobanţu (Arad), Geo Dinescu şi Marin Fagu (Bucureşti), cunoscuţi publicului craiovean din reprezentaţii şi animaţii stradale susţinute în cadrul Festivalului „Puppets occupy street” (Craiova, 2014), dar şi de la gala inaugurării noului sediu al Teatrului „Colibri”. Atelierele de creaţie cu marionete, respectiv de introducere în arta teatrului şi a animaţiei se vor desfășura la sediul Liceul de Arte „Marin Sorescu” – luni, 23 martie (orele 11.00 și 16.00), și marți, 24 martie (ora 11.00).

Păpuşile din spectacolele ce îmbogăţit repertoriul teatrului mai bine de 60 de ani sunt și ele protagoniste în expoziţia de scenografie „Cartea, păpuşa, povestea”, alături de elemente de recuzită și decor, vernisajul urmând să aibă loc la sediul instituției marți, 24 martie, ora 11.00. Expoziția a fost deschisă anul trecut la Festivalul EuroMarionete Arad, la Galeria „Artis” a Muzeului Judeţean Olt din Slatina şi la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu” de la Tg. Jiu.

Se dă proba de teatru a concursului „Competiţia Tinereţii”

O altă expoziție, de această dată de fotografie de teatru, va avea vernisajul vineri, 27 martie, ora 16.00. O călătorie vizuală prin lumea scenei este propusă de cunoscutul fotojurnalist Bogdan Dănescu prin ipostaze surprinse la prima ediţie a Festivalului „Puppets occupy street”, la Festivalul Internaţional „Shakespeare” (2014), la spectacolele Teatrului „Colibri”, Teatrului ACT din Bucureşti jucate la Craiova și Teatrului Naţional „Marin Sorescu”.

Săptămâna Teatrului 2015 se va încheia cu proba de teatru a concursului „Competiţia Tinereţii”, ediţia a VII-a, eveniment organizat – tot vineri, dar de la ora 17.00 – de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Consiliul Judeţean al Elevilor. Pe scenă vor urca liceeni ai mai multor instituţii de învăţământ din Craiova, care vor prezenta fragmente din piesa „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian.

***

PROGRAMUL Săptămânii Teatrului (20-27 martie 2015):

Vineri, 20 martie

Ora 17.30: Vernisajul expoziţie „Tinerii talentaţi ai Craiovei şi poveştile lor” Ora 18.00: Spectacolul „Eu sunt Shakespeare”

Sâmbătă, 21 martie

Ora 18.00: Spectacolul „Fata babei şi fata moşneagului”

Duminică, 22 martie

Ora 11.00: Spectacolul „Răţuşca cea urâtă”

Luni, 23 martie

Ora 10.30: „Autobuzul cu păpuşi” – spectacol „La bulivar, birjar! La bulivar!”, cu plecare de la sediul Teatrului „Colibri”

Ora 11.00: Atelier de creaţie susţinut de actorii Sorin Dorobanţu şi Nuţi Dorobanţu, din Arad (sediul Liceului de Arte „Marin Sorescu”)

Ora 16.00: Atelier de creaţie susţinut de actorii Geo Dinescu şi Marin Fagu, din Bucureşti (sediul Liceul de Arte „Marin Sorescu”)

Marţi, 24 martie

Ora 10.30: „Autobuzul cu păpuşi” – spectacol „La bulivar, birjar! La bulivar!”, cu plecare de la sediul Teatrului „Colibri”

Orele 10.00 și 11.30: Spectacolul „Cine va păzi clopoţeii?” al Teatrului de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia

Ora 11.00: Ateliere de creaţie susţinute de Sorin Dorobanţu şi Nuţi Dorobanţu, din Arad, Geo Dinescu şi Marin Fagu, din Bucureşti (sediul Liceul de Arte „Marin Sorescu”)

Ora 11.00: Vernisajul expoziţiei de scenografie „Cartea, păpuşa, povestea”

Miercuri, 25 martie

Orele 10.00-16.00: Porţi Deschise la ElectroCOLIBRI

Orele 10.30: „Autobuzul cu păpuşi” – spectacol „La bulivar, birjar! La bulivar!”, cu plecare de la sediul Teatrului „Colibri”

Ora 11.00: Repetiție pentru „Competiţia Tinereţii”, eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj

Joi, 26 martie

Ora 10.30: „Autobuzul cu păpuşi” – spectacol „La bulivar, birjar! La bulivar!”, cu plecare de la sediul Teatrului „Colibri”

Ora 19.00: Spectacolul „American Buffalo”, producţie a Teatrului „ACT” din Bucureşti

Vineri, 27 martie

Ora 16.00: Vernisajul expoziţiei de fotografie de teatru a fotojurnalistului Bogdan Dănescu

Ora 17.00: „Competiţia Tinereţii”, eveniment organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj