Un referendum cu final previzibil în Crimeea

0
357

Un milion şi jumătate de alegători din peninsula ucraineană Crimeea au fost chemaţi ieri la urne, pentru a vota alipirea la Rusia, într-un scrutin denunţat de întreaga lume, dar susţinut de Moscova, al cărui rezultat nu ridică nici o îndoială în privinţa victoriei taberei „Da”. În contextul în care trupe şi miliţii ruse sunt mobilizate în Crimeea, locuitorii acestei regiuni din sudul Ucrainei au fost invitaţi să aleagă, teoretic, între integrarea în Federaţia Rusă şi o autonomie mai largă în interiorul Ucrainei. La ora locală 12:30 locală (10:30 GMT), între 45% și 50% dintre locuitorii peninsulei se prezentaseră deja la birourile de vot, în pofida ploii torențiale din primele ore ale dimineții, a spus șeful guvernului local, Serghei Axionov, potrivit EFE. Conform lui Mihailo Malișev, președintele comitetului de organizare a acestei consultări populare, evenimentul a fost acoperit de 623 de jurnaliști acreditați, reprezentând 129 de instituții media şi supravegheată de 135 de observatori străini, proveniți din 23 de țări.

Referendumul a fost organizat în pofida faptului că Rada Supremă (Parlamentul) din Ucraina a dizolvat, sâmbătă, legislativul Republicii Autonome Crimeea, informează EFE. Decizia, care a intrat în vigoare imediat, a fost adoptată cu 278 de voturi din cei 296 de deputați prezenți. Rezoluția adoptată de Radă prevede că încetarea anticipată a puterilor legislativului regional se adoptă în baza avizului Curții Constituționale a Ucrainei, care vineri a declarat neconstituțional referendumul. În plus, Curtea Constituțională a dispus încetarea activității tuturor comisiilor electorale care pregăteau consultarea în regiunea autonomă și a interzis autorităților din Crimeea să finanțeze referendumul.

Numărul soldaţilor ruşi în Crimeea a ajuns la 22.000

Ieri, ministrul Apărării de la Kiev, Igor Teniuh, a acuzat Rusia că ar continua să-și sporească efectivele militare din Crimeea, numărul soldaților ruși din peninsulă ajungând la 22.000, transmite Reuters. În conformitate cu acordurile privind staționarea în Crimeea a flotei Rusiei la Marea Neagră, Moscova avea stabilită pentru 2014 o limită de 12.500 de militari pentru această peninsulă ucraineană, a spus Teniuh, într-un interviu pentru agenția de știri Interfax. „Din păcate, într-o perioadă foarte scurtă de timp, acest număr de 12.500 a crescut la 22.000. Este o încălcare grosolană a acordurilor bilaterale și reprezintă dovada că Rusia și-a adus ilegal trupele pe teritoriul Crimeei”, a declarat el. Cifra era vineri de 18.400 de militari, a precizat Teniuh. „Asistăm la creșterea numărului militarilor ruși în Crimeea și, prin urmare, forțele armate ucrainene iau măsurile corespunzătoare de-a lungul frontierei sudice”, a mai subliniat ministrul.

Armistiţiu în peninsulă până la 21 martie

Pe de altă parte, tot Ihor Teniuk, citat de Reuters, a anunţat ieri că ministerele Apărării din Ucraina și Rusia au căzut de acord asupra unui armistițiu în Crimeea până la 21 martie. „S-a ajuns la un acord cu Flota Rusă a Mării Negre și cu Ministerul rus al Apărării cu privire la un armistițiu în Crimeea până la 21 martie”, le-a spus Teniuk jurnaliștilor la Kiev, pe marginea unei reuniuni de cabinet. „Nici o măsură nu va fi luată împotriva instalațiilor noastre militare (n.r. – blocate de către forţe ruse sau proruse) în această perioadă. Drept urmare, unitățile noastre militare efectuează operațiuni de aprovizionare”, a adăugat acesta. În schimb, premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, a promis, tot ieri, să-i urmărească și să îi aducă în fața justiției pe toți cei care promovează separatismul în Crimeea „la adăpostul trupelor rusești”, transmite Reuters. „Îi vom găsi pe toți — fie că vom avea nevoie de un an sau de doi ani — și îi vom aduce pe toți în fața justiției și îi vom judeca în tribunale ucrainene și internaționale. Pământul va arde sub picioarele lor”, a subliniat premierul.

Lavrov, de neclintit

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a transmis din nou secretarului american de stat John Kerry, într-o convorbire telefonică avută sâmbătă, că referendumul din Crimeea respectă dreptul internațional, potrivit unui comunicat emis ieri și citat de Reuters. Convorbirea, despre care Ministerul de Externe rus a spus că vine în prelungirea discuțiilor pe care Lavrov le-a avut, vineri, la Londra, cu Kerry, a fost inițiată de partea americană. „Serghei Lavrov a reiterat că referendumul din Crimeea respectă pe deplin dreptul internațional și Carta Națiunilor Unite și că rezultatul ar trebui să fie un punct de pornire în a stabili viitorul peninsulei”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe de la Moscova.