Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în cursul zilei de ieri, ofiţeri din cadrul Serviciul de Investigare a Fraudelor împreună cu comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Dolj au efectuat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale la case de schimb valutar din Craiova, Calafat şi Filiaşi. Oamenii legii au verificat şase case de schimb valutar şi au constatat două abateri de natură contravenţională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de 12.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG nr. 28/1999 privind casele de marcat. În plus, în urma activităţilor desfăşurate, au fost confiscate sumele de 52.846 lei şi 688 de euro de la una din unităţile controlate în Calafat. Sumele respective au fost găsite în plus în gestiune, nefiind înregistrate aşa cum era normal, în documentele contabile.
“Cu ocazia unor verificări la o casă de schimb valutar cu punct de lucru în Calafat, s-a constatat că această societate comercializează valută fără a înregistra în evidenţe sumele încasate în lei şi valută. În urma inventarierii făcute de poliţişti s-au găsit în plus sumele de 52.846 lei şi 688 euro, fapt pentru care s-a dispus sancţionarea contravenţională a societăţii cu amendă în valoare de 8.000 lei şi ridicarea în vederea confiscării a sumelor menţionate. În plus, s-a luat şi măsura suspendării activităţii societăţii la punctul de lucru verificat, pe o perioada de 3 luni”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar-şef Adrian Căpraru.