Pădurea, investiţie pe termen lung

0
430

Circa 1.466 de hectare de teren din Dolj vor fi refăcute integral, prin împădurire, pe parcursul anului. Pentru început, Direcţia Silvică Dolj are în plan să planteze copaci pe o suprafaţă de 500 de hectare, marcând astfel şi evenimentul dedicat plantării arborilor, numit sugestiv „Luna pădurii”.

Manifestarea, care se desfăşoară anual în perioada 15 martie – 15 aprilie, semnifică nu numai demararea acţiunilor de plantare în sectorul silvic, ci şi nevoia de popularizare şi conştientizare în rândul cetăţenilor cu privire la rolul extrem de important pe care pădurea îl deţine. „Luna Pădurii nu este doar o acţiune prin care Direcţia Silvică începe lucrările de împădurire, ci prin această acţiune, prin diversele contracte de colaborare cu şcolile din judeţ, vrem să conştientizăm cetăţenii asupra rolului important al pădurii. Împădurim, dar trebuie să şi înţelegem că fără pădure nu putem să creăm un climat confortabil vieţii”, spune directorul Direcţiei Silvice, Daniel Drîgnei. Potrivit acestuia, în primăvară vor fi plantaţi arbori pe aproximativ 500 de hectare, întrucât sezonul de împădurire este mai scurt – dă căldura, iar puieţii pornesc în vegetaţie şi, odată cu apariţia lăstarilor, trebuie oprită orice fel de lucrare de împădurire.

Reconstrucţie ecologică

Plantări se fac pe terenurile care nu mai sunt apte agriculturii, prin soluţiile tehnice oferite de silvicultori şi prin banii veniţi de la bugetul statului. Şeful direcţiei Silvice Dolj spune că are în plan refacerea integrală a circa 1.466 ha de teren, dintre care 625 ha sunt destinate refacerii unui perimetru de ameliorare. „Este vorba de un teren care a fost agricol şi nu s-a mai pretat agriculturii şi pe care s-a împădurit încă din anul 2004. Din cauza inundaţiilor din 2006 aceste plantaţii au fost distruse, iar acum încercăm să le refacem. Toată investiţia se ridică la circa trei milioane de euro, însă această sumă nu înseamnă numai plantări efective. Trebuie avut în vedere că investiţia se întinde pe cinci-şase ani. Munca este colosală”, mai spune Daniel Drîgnei.

Fenomenul tăierilor ilegale a fost redus

Veştile sunt bune, mai ales că Direcţia Silvică Dolj a reuşit să înjumătăţească fenomenul tăierilor ilegale de pădure: dacă în 2008, circa 4.000 mc erau tăiaţi ilegal, la sfârşitul lui 2009 cifra s-a redus undeva la 2.500 mc, iar la sfârşitul lui 2010 – la 2.300 mc. Rezultatele se datorează echipelor mixte formate din silvicultori, organe de poliţie şi jandarmerie, în baza unui plan comun de acţiune conceput la nivelul Ministerelor Mediului şi Administraţiei şi Internelor. Însă, cum nu ne putem dezice zicalei „nu există pădure fără uscături”, au fost constatate 130 de infracţiuni pentru tăieri ilegale, dar şi nouă cazuri de desfacere a contractelor de muncă, schimbări din funcţie şi retrogradări pentru angajaţii depistaţi că au participat la tăieri ilegale.

5.000 ha de perdele de protecţie

O atenţie sporită se acordă zonei de sud a judeţului, unde se manifestă nisipurile zburătoare. Autorităţile au pus la punct planuri concrete pentru înlăturarea efectelor fenomenului. „Pentru zona de sud, întrucât s-au degradat perdelele de protecţie pe care noi le avem şi se manifestă nisipurile zburătoare, avem studiu de fezabilitate şi proiecte tehnice realizate, pe o suprafaţă de 5.000 ha”, declară Nicolae Giugea, prefectul judeţului Dolj. „Aceste proiecte au demarat în perioada 2005-2006, atunci când aveam întâlniri periodice la Prefectură cu cei de la Ministerul Mediului, cei de la Institutul de Proiectări Silvice de la Bucureşti, cu care am stabilit arealele, perimetrele de ameliorare, ceea ce urmează să se împădurească în continuare. 5.000 ha de perdele de protecţie nu e puţin lucru”, mai spune prefectul de Dolj.

O suprafaţă de 0,6 hectare de teren a fost împădurită, ieri, la Malu Mare, cu plop euramerican, cu ajutorul elevilor şi liceenilor din cadrul unităţilor de învăţământ din localitate, cu care Direcţia Silvică Dolj a încheiat contracte de colaborare. Câţiva puieţi a plantat şi prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, iar şansele ca aceştia să prindă rădăcini sunt foarte mari… Se spune că ce-i trece prin mână este lucru bun făcut. Vom vedea.

 

Nicolae Giugea, prefectul judeţului Dolj:

„Acţiunea pe care am demarat-o personal, în 2005, cu Direcţia Silvică, a dat roade. Am investit 16,8 milioane de euro, bani guvernamentali, la nivelul judeţului, şi se finalizează anul acesta încă 2.500 ha de păduri nou înfiinţate, în exclusivitate pe terenuri private, ale cetăţenilor. Din cele 16,8 milioane de euro s-a folosit la nivelul Doljului jumătate din sumă, pentru plata salariilor, ceea ce înseamnă că s-au creat locuri de muncă bine plătite. Avem o acţiunea cu care să le venim de hac nisipurilor zburătoare din stânga Jiului – 5.000 de hectare de perdele de protecţie. Este singura soluţie prin care reuşim să stabilizăm aceste nisipuri, astfel încât aceste terenuri să poată fi folosite pentru agricultură”.