Începând cu anul școlar 2019-2020, la Școala Gimnazială ”Elena Farago” din Craiova s-au desfășurat cinci proiecte europene “Erasmus+” de parteneriat strategic în domeniul școlar KA 2, având ca obiectiv principal schimbul interșcolar de bune practici. Pentru patru dintre ele s-a prelungit cu un an perioada de desfășurare, deoarece, din cauza pandemiei COVID-19, nu s-au putut derula, la datele programate inițial, activitățile.
Şcoala Gimnazială “Elena Farago” din Craiova este implicată în cinci proiecte europene, chiar şi în timp de pandemie. Astfel, Proiectul TOUROPEAN, coordonat de Germania și având ca parteneri Norvegia, Spania, Grecia și România, se desfășoară și în prezent. “Prin acest proiect, ne dorim ca elevii noștri să exploreze zonele în care trăiesc, precum și pe cele ale școlilor partenere și să evalueze modul de îmbunătățire a turismului și creșterea atractivității acestuia pentru copii şi tineri. De asemenea, dorim ca aceștia să intre în contact cu oferta diversificată a locurilor de muncă de pe piața europeană, în domeniul turistic. În cadrul acestui proiect, cadre didactice ale școlii, împreună cu elevi, au participat la o mobilitate în Germania. Elevi şi cadre didactice din țările partenere au petrecut o săptămână în România, desfășurând activități specifice proiectului, împreună cu profesori și elevi ai unității noastre”, a precizat prof. Marian Vlad, director al Şcolii Gimnaziale “Elena Farago”.
De asemenea, LEGO® MINDSTORMS®EV 3 IN STEM SCHOOL EDUCATION – coordonator Polonia, parteneri din Spania și România – e un proiect în derulare, în cadrul căruia partenerii își propun creșterea cunoștințelor și abilităților elevilor în zona STEM și a programării roboților, o mai bună înțelegere de către elevi a matematicii, științei și tehnologiei, limbajelor de programare, dezvoltarea abilităților digitale de bază, care răspund cerințelor și nevoilor pieței de muncă. În cadrul acestui proiect, elevii şcolii au participat la lecții de programare a roboților, la concursuri de programare între țări şi vor realiza vizite în Spania și Polonia, la parteneri. SPECIAL EDUCATION FOR SPECIAL CHILDREN – coordonator Turcia, parteneri Letonia și România – este un proiect care s-a încheiat la 31 august 2021 și care a avut ca obiective reducerea numărului de elevi cu dificultăți de învățare și integrarea acestora în viata socială. Profesorii participanți din România au demonstrat cum pot integra facilitățile tehnologice în educație și cum pot fi acestea utilizate în învățământul special. Au avut loc schimburi de bune practici în lucrul cu elevii cu C.E.S. Şcoala “Elena Farago” are cel mai mare număr de elevi cu C.E.S. din Dolj, integrați în învățământul de masă.
Al patrulea proiect, MEDIA LITERACY-SEE THE WORLD THROUGH THE EYES OF REALITY, a avut ca țară coordonatoare Spania, iar ca țări partenere Macedonia, Italia, Turcia și România. Scopul proiectului a fost acela de a-i reconecta pe elevi, părinți și profesori cu realitatea, prin intermediul gândirii critice și folosirea corespunzătoare a mijloacelor media pentru incluziune socială. Elevi din toate țările partenere au venit la Craiova pentru o săptămână, au fost cazați la familiile unor elevi ai școlii și, împreună cu colegii români, au derulat activitățile planificate în cadrul proiectului, legându-se prietenii trainice între copii. Din păcate, din cauza pandemiei COVID-19, școala coordonatoare din Spania a hotărât închiderea acestui proiect în urmă cu un an, astfel că elevii români nu au putut merge în mobilitățile din țările partenere.
Un alt proiect derulat pe parcursul a doi ani a fost ”21st Century – Earth Guardians”, în parteneriat cu o şcoală din Serbia și alta din Italia. Acest proiect a derulat activități în zona ecologică. Elevi și profesori din Serbia au sosit în România și au participat la experimente diverse, foarte interesante, expediții în zona montană a României, alături de elevi și profesori ai școlii. Au avut loc şi multe activități online. În luna decembrie 2021 a avut loc mobilitatea din Italia, la care au participat elevi din toate cele trei școli partenere.
Elevi și profesori din toate școlile implicate în aceste proiecte au desfășurat și vor desfășura împreună activități prin intermediul platformei eTwinning și vor participa la mobilități transnaționale, în cadrul cărora vor colabora în crearea de situații și materiale, care vor avea un impact puternic asupra viețiilor, ca elevi şi copii, membri activi ai societății în care trăiesc.
Proiect pentru copiii care au părinţi plecaţi în străinătate
În prezent, în școală se derulează un proiect POCU, cu grup țintă elevi ce au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate. ”Şanse egale la educație pentru copiii din judetele Dolj si Vâlcea, cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate” este implementat de Asociația Română pentru Transfer Tehnologic și Inovare, în parteneriat cu Asociația ECONYOUTH, Asociația Regională de Consultanță Oltenia, Școala Gimnazială “Elena Farago” și Liceul Tehnologic “Petrache Poenaru” Bălcești. “În cadrul acestui proiect, 135 de elevi și preșcolari ai unității noastre beneficiază fie de programul ”Școala după școală”, fie de cursuri de T.I.C., activități artistice, excursii ș.a. Cei din grupele de ”Școala după școală” primesc hrană caldă zilnic. Este un proiect foarte important pentru scoala noastră, prin care se dorește integrarea elevilor din grupul țintă și scăderea absenteismului”, a mai spus prof. Marian Vlad, directorul școlii.