La Filiaşi, lucrurile merg spre normalitate şi modernitate

0
2768

Oraşul Filiaşi merge spre modernizare, chiar dacă, în ultimii ani, economia a stagnat, dacă nu cumva a mers pe un trend descendent, după intrarea în faliment  principalelor unităţi de producţie din localitate – TRAFO şi Fabrica  de armament – cele care erau principalele unităţi producătoare de venituri în localitate. S-au făcut şi se fac eforturi financiare pentru intrarea în normalitatea anilor 2000, iar rezultatele încep să se vadă.

Gheorghe Ilie Costeluş

După o perioadă în care oraşul Filiaşi a intrat într-un adevărat colaps, mai ales economic, se văd primele semne de reabilitare, prin derularea unor proiecte de infrastructură, altele fiind în pregătire. «În anul 2017, am reuşit să facem multe, cel puţin aşa cred, pentru oraş. În ceea ce ţine de înfrumuseţare, am achiziţionat mobilier stradal, pentru odihnă şi recreere, şi am extins reţeaua de iluminat public pietonal pe principala arteră rutieră, bulevardul „Racoţeanu”. De asemenea, am luat o autoutilitară necesară curăţirii trotuarelor şi am pus la punct Sistemul de Alarmare şi Avertizare a Populaţiei, pentru situaţii de Urgenţă. Nu putem uita reabilitarea drumurilor din localitate, către satele componente, inclusiv repararea zonei pietonale a podului de peste Jiu, care face legătura cu satul Bâlta. S-a amenajat şi stadionul orăşenesc, iar în sprijinul cetăţenilor s-a stabilit anularea majorărilor de întârziere pentru persoanele fizice care şi-au plătit integral debitele până la sfârşitul anului trecut», a precizat Gheorghe Ilie Costeluş, primarul oraşului Filiaşi.

Viitorul arată bine

Sunt proiecte aflate în derulare, iar altele sunt deja iniţiate, despre aceste vorbindu-ne tot primarul: „Sunt în realizare Staţia de epurare şi reţeaua de canalizare la Răcării de Sus, precum şi extinderea alimentării cu gaze naturale în oraş. Am reuşit să atingem două obiective foarte importante pentru dezvoltarea comunităţii noastre, cu scopul de a crea locuri de muncă şi locuinţe pentru tinerii filişeni, prin achiziţionările unui imobil pentru  ridicarea unei zone de locuinţe şi a unui parc industrial, respectiv a unui teren necesar Târgului Săptămânal”. Conform celor afirmate de primar, sunt iniţiate proceduri de finanţare şi pentru 2018, cu termene mai lungi de aplicare. Astfel, 1.200 de apartamente vor fi reabilitate termic, până în 2021, iar anveloparea Spitalului „Dimitrie Filişanu” şi a Liceului Tehnologic va avea ca punct terminus anul 2020. Printre proiectele ambiţioase se mai află reabilitarea sediului Primăriei, construirea unui Helioport la Spitalul Orăşenesc, ambulanţă socială pentru principala unitate sanitară din  oraş, amenajare locuri de joacă pentru copii, parcaje stradale pe bulevardul „Racoţeanu” (absolut necesare – n.r.), trei terenuri multifuncţionale de sport în unităţile de învăţământ, etc.