„Charlie” nu scapă de arestul preventiv

0
413

Magistraţii craioveni au menţinut măsura arestării preventive a lui Marian Irinel Coandă zis Charlie, printr-o hotărâre rămasă definitivă miercuri, la Tribunalul Dolj. Charlie este judecat, alături de alţi trei craioveni, pentru scandalul cu împuşcături de la începutul lunii iulie 2016, de la terasele din centrul vechi al Craiovei. El a ajuns după gratii pentru încălcarea obligaţiilor impuse prin controlul judiciar, asta după ce s-a stabilit că a tras cu arma la scandalul din noiembrie, de la barul ON OFF, din centrul Craiovei, deşi el nu avea voie să poarte armă sau să intre în baruri.

puscarieMagistraţii Tribunalului Dolj au respins, miercuri, 15 februarie a.c., contestaţiile formulate de Marian Irinel Coandă zis Charlie şi partenerul său de dosar Mihai Deculescu împotriva hotărârii Judecătoriei Craiova prin care au fost menţinuţi primul în arest preventiv iar cel de-al doilea sub control judiciar. Hotărârea Tribunalului este definitivă. Pe 10 februarie a.c., Judecătoria Craiova i-a respins lui Charlie cererea de înlocuire a arestării preventive cu o măsură mai blângă, dar şi solicitarea lui Deculescu de a putea părăsi Craiova: „Menţine ca fiind legala si temeinica măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul Coandă Marian Irinel, prin încheierea din camera de Consiliu din data de 28.11.2016, pronunţată de Judecătoria Craiova. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul Coandă Marian Irinel. Menţine ca fiind legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Deculescu Mihai. Respinge cererea de înlocuire a obligaţiei de a nu părăsii oraşul Craiova cu obligaţia de a nu părăsi ţara, formulată de inculpatul Deculescu Mihai”, se arată în hotărârea instanţei. Charlie a ajuns după gratii pentru că a încălcat obligaţia de a nu purta arme impusă prin măsura controlului judiciar. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că acesta a tras cu pistolul în timpul scandalului de la începutul lui noiembrie 2016, de la barul ON OFF, din Craiova.

Reamintim că, pe 21 octombrie anul trecut s-a înregistrat la Judecătoria Craiova dosarul în care au fost trimişi în judecată Ion Pavel Surdu, fost Boboc Surdu, Marian Irinel Coandă, Sandu Vitan şi Mihai Deculescu într-un dosar vizând infracţiuni de lovire şi alte violenţe, tulburarea liniştii şi ordinii publice, uz de armă fără drept, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi port şi folosire de obiecte periculoase. Cu toţii sunt acuzaţi că au provocat un scandal, la barul Pallets, din centrul vechi al Craiovei, pe 2 iulie 2016, dimineaţa, în jurul orei 4.00, în timpul căruia doi craioveni au fost împuşcaţi, leziunile suferite de victime necesitând 12-14 zile de îngrijiri medicale.