Liga Campionilor: PSG a câştigat prima rundă cu Chelsea!

0
448

Învingătoare în prima partidă, din optimile de finală ale Ligii Campionilor (2-1) în faţa celor de la Chelsea, PSG are acum, statistic discutând, 50% şanse de calificare. S-ar putea spune că victoria PSG, fie şi la limită, a fost meritată, dar nu trebuie omis că marea ocazie de gol, din prima partea a partidei, a aparţinut oamenilor lui Guus Hiddink: balonul expediat printr-o lovitură de cap a lui Diego Costa, la centrarea lui Baba, a fost deturnat de portarul Trapp (min. 23) în transversală. Golul lui Ibrahimovici (min. 36) – balonul a fost deturnat din zid – şi apoi egalarea lui Obi Mikel (min. 46), au parafat o primă repriză de bună calitate tehnico-tactică. Golul victoriei (min. 78) înscris de Cavani (2-1) a diminuat, paradoxal, presiunea. Chiar dacă Marquinhos (min. 84) şi Ibrahimovici (min. 90) au fost aproape de 3-1, şi coechipierii lui Diego Costa nu au fost departe de egalare. De altfel, Guus Hiddink, la prima înfrângere de la preluarea echipei, la 20 decembrie, a regretat ocaziile care i-ar fi permis o remiză, dar speră că până la partida retur, pe Stanford Bridge, să-i recupereze de John Terry şi Eden Hazard. La rândul său, Laurent Blanc, antrenorul parizienilor, speră ca echipa sa să marcheze în deplasare. Altfel…