Gavrilescu: În programul Rabla 2015 sunt 5.000 de tichete în plus, iar eco-bonusul creşte la 1.500 de lei

0
435

Ghidul de finanţare pentru programul Rabla 2015 a fost elaborat de Ministerul Mediului, anul acesta urmând să fie emise 25.000 de tichete, dintre care 20.000 pentru persoane fizice, iar eco-bonusul să crească de la 500 la 1.500 de lei, a anunţat, luni, ministrul Graţiela Gavrilescu.

Ghidul de finanţare pentru Rabla 2015 a fost lansat, ieri, în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Ministrul Mediului a declarat că bugetul pe 2015 al programului Rabla este de 200 de milioane de lei, cu 33 la sută mai mare decât anul trecut.

Graţiela Gavrilescu a precizat că anul acesta vor fi acordate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 pentru persoane juridice, respectiv cu 3.000 mai multe pentru persoanele juridice. Valoarea tichetului va fi tot de 6.500 de lei, în timp ce valoarea eco-bonusului acordat pentru achiziţia unei maşini ecologice va creşte de la 500 la 1.500 de lei.

Dacă prima de casare este transmisibilă, eco-bonusul nu se acordă dacă maşina nouă nu este cumpărată de aceeaşi persoană care casează maşina veche. Astfel, proprietarul maşinii casate poate opta pentru cedarea tichetului electronic unei alte persoane, care doreşte să îşi cumpere o maşină nouă, însă persoana respectivă nu va beneficia şi de eco-bonusuri, chiar dacă achiziţionează o maşină care respectă condiţiile pentru acordarea acestora. Ca şi anul trecut, prima de casare va fi acordată sub formă de tichet electronic, pentru casarea unei maşini mai vechi de opt ani, a mai spus ministrul Gavrilescu.

Eco-bonusul va fi acordat la cumpărarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid sau unui autovehicul nou încadrat în norma de poluare Euro 6, în condiţiile în care înmatricularea, vânzarea şi introducerea în circulaţie a acestuia are loc până la 31 august 2015. Se pot cumula maxim două eco-bonusuri.

Ministrul Mediului a mai anunţat că dacă anul trecut au fost disponibile 800 de eco-bonusuri, în 2015 sunt disponibile 1.600. În 2014, au fost duse la casat 20.391 de maşini vechi şi au fost decontate tot atâtea tichete pentru achiziţia de maşini noi, de către persoanele fizice şi juridice. Cele mai multe tichete Rabla pentru maşini casate au fost eliberate, anul trecut, în Bucureşti şi judeţele Prahova şi Argeş.

Printre beneficiarii programului Rabla 2014 pentru persoane juridice au fost: Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, care a obţinut 429 de tichete, CNADNR (123) şi Secretariatul General al Guvernului, care a obţinut 51 de tichete, folosite pentru achiziţia de maşini Dacia Duster pentru Republica Moldova. (Mediafax)