Ion Prioteasa, ales preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia

0
279
Ion Prioteasa

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în cadrul şedinţei ordinare a CDR, care s-a desfăşurat în localitatea Rânca, judeţul Gorj. Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia –  organism legislativ care cuprinde reprezentanţii judeţelor Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea – are, potrivit legii, importante atribuţii în direcţia realizării obiectivelor regionale, aprobând strategia şi programele de dezvoltare regională, proiectele selecţionate la nivel regional, criteriile, priorităţile, alocarea şi destinaţiile resurselor Fondului pentru dezvoltare regională.

“Preiau mandatul de preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia de la şeful Consiliului Judeţean Mehedinţi, domnul Marius Balu. Vreau să subliniez buna colaborare pe care o avem toţi şefii de consilii judeţene din Oltenia, şi aici mă refer la Dolj, Gorj, Olt, Mehedinţi şi Vîlcea, alături de conducerea Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Totodată, alături de alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, membrii CDR Sud-Vest Oltenia l-au desemnat şi pe noul vicepreşedinte al consiliului în persoana lui Paul Stănescu, preşedintele Consiliului Judeţean Olt. Reprezentanţii CDR Sud-Vest Oltenia, reuniţi, miercuri, în şedinţă ordinară, au aprobat Raportul de activitate, raportul financiar-contabil pe anul 2011, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2012.