„Martin Luther King’s Day” organizată în data de 19 ianuarie 2024 la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”

0
864

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”, prin secţia Mediatecă şi American Corner Craiova, organizează în data de 19 ianuarie 2024, la orele 10:20 şi 13.20, activitatea: „Martin Luther King’s Day”.

La evenimentul online participă la ora 12.20 elevii clasei a III-a, de la Şcoala Gimnazială Particulară „Ethos”, coordonaţi de doamna professor Bărbulescu Consuela, iar la ora 13.20 elevii clasei a IX-a A, de la Liceul „Voltaire”, coordonaţi de doamna professor Udroiu Adriana.

Elevii vor participa la o lecţie deschisă în cadrul căreia vor afla informaţii despre cine a fost Martin Luther King Jr., despre activitatea sa, importanţa marşului organizat de el şi despre lupta afro-americanilor pentru egalitatea de drepturi. În cadrul evenimentului elevilor li se vor lectura materiale în limba engleză de pe platforma e-library usa, vor viziona un scurt film documentar şi vor completa un puzzle pe baza materialului lecturat.

Martin Luther King Jr. a fost un pastor baptist, activist politic cunoscut pentru implicarea sa în lupta afro-americanilor pentru egalitatea de drepturi civile.

Martin Luther King a fost cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în anul 1964, pentru lupta împotriva segregaţiei rasiale şi discriminării rasiale. La 28 august 1963 a ţinut celebrul discurs „I have a dream”.

El s-a născut la 15 ianuarie 1929 în Atlanta şi a murit asasinat la data de 4 aprilie 1968 în Memphis.