O tragedie la Dunăre

0
1201

Punctul se numeşte „La Lână”, pe malul Dunării, în dreptul localităţii Desa şi va intra în istoria locului, prin tragedia de sâmbătă după-amiază. Informaţiile despre derularea ei sunt destul de vagi, şi ele vor fi puse „cap la cap” de criminalişti, care investighează circumstanţele. Cum s-au petrecut lucrurile în versiunea celor cu care am discutat: Gabi Stroe şi Victor Dică, angajaţi ai Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare, în compania managerului spitalului menţionat, Claudiu Buzatu, au organizat un „grătar”, la amenajarea pe care o avea Gabi Stroe. Ca orice grătar, în natură, agrementarea s-a făcut şi cu băutura de rigoare. Nu e o insinuare, ci ţine de contextul tragicului eveniment. În jurul orei 15.00, sâmbătă, ideea de a arunca plasa în Dunăre, ca divertisment, pentru a prinde peşte, mai ales că Gabi Stroe avea permis de pescuit industrial, a picat ca orice nenorocire care nu poate fi preîntâmpinată, fiindcă ţine de destin. Şi acesta se execută. Cum s-a scufundat barca din fibră de sticlă cu Claudiu Buzatu şi Gabi Stroe, în apa rece a fluviului nemilos, rămâne iarăşi acoperit de mister. După unele păreri, a celor cu care am discutat, „setca” s-ar fi agăţat de un buştean şi în smuciturile necontrolate ale celor doi din barcă, aceasta s-ar fi răsturnat. La strigătele „de ajutor”, de pe mal, au venit la faţa locului poliţiştii de frontieră. Dacă Gabi Stroe care a mai înotat, atât cât l-au ţinut braţele, a putut fi salvat, deşi în şoc hipotermic, Claudiu Buzatu (43 ani), n-a putut fi adus la mal decât decedat, nefiind exclus un infarct, din cauza apei reci. A fost dus direct la morga Spitalului Calafat. Acesta este filmul necoafat al unei tragedii la Dunăre, care a îndoliat o familie şi a neliniştit pe alta. Păcatul tuturor celor care o relatează este acela de a nu avea toate datele necesare. Care nici nu se pot afla. Cine a avut ideea năstruşnică, la o masă veselă, sub semnul prieteniei, de a arunca setca –imprudent- în Dunăre, dintr-o barcă destul de uşoară, dar care se mişcă repede, ce abilităţi în conducerea ei aveau protagoniştii evenimentului ş.a.m.d., toate ţin, cum se spune, de „ceasul rău” şi de judecătorul suprem. Nouă nu ne rămâne decât descumpănirea. Deşi nici aceasta nu mai e ce a fost. Până la urmă oboseşti să te miri, de vreme ce la fiecare pas eşti asaltat de fapte şi vorbe brambura. Mirarea a devenit cu alte cuvinte experienţa curentă a fiecărei zile, „normalitatea” ei. Tragedia de la Dunăre, de sâmbătă după-amiază, nu este altceva decât o perplexitate de ultimă oră. Să te hazardezi, în luna ianuarie, pe o vreme rece, tăioasă, să arunci plasa în Dunăre, dintr-o barcă uşoară, vulnerabilă la orice mişcare greşită, după ce ai consumat şi ceva băutură, poate fi comentat, doar ca învăţătură de minte. De care nu va ţine nimeni seama.