Presa olandeză a anunţat încă de vineri 15 ianuarie a.c. demisia guvernului condus de premierul Mark Rutte, care şi-a depus mandatul regelui Willem-Alexander, în urma unui scandal declanşat de încălcarea normelor statului de drept şi valorilor europene. Fiscul olandez a acuzat mii de familii că au beneficiat în mod fraudulos de ajutoare sociale pentru copii, între 2013-2019. Guvernul a cerut acestor familii să returneze banii statului, fără a putea contesta măsura în justiţie, adică fără o judecată de la caz la caz. „Este un dezastru” s-a confesat celor de la Le Figaro editorialistul cotidianului Telegraaf, Wierd Drik care anchetează subiectul. Un raport parlamentar intitulat „O nedreptate fără precedent” a mai observat că s-a operat de către guvern o profilare pe criterii rasiale a acestor familii, „vinovate” fiind circa 11.000 de familii mixte din totalul de 20.000 de familii afectate de această măsură. Fostul ministru al Afacerilor Sociale, aflat acum în cărţi pentru şefia Partidului Laburist a ales să demisioneze din Parlament, fiind şi el implicat. Aflat din 2010 în funcţia de premier, Mark Rutte, unul dintre cei mai longevivi lideri europeni, doreşte însă încă un mandat. După alegerile parlamentare programate anul acesta, peste numai două luni. Până atunci va căuta să rămână interimar. Principalul rival al partidului Libertate şi Democraţie de orientare liberală condus de Mark Rutte este Partidul Pentru Libertate condus de Geert Wilders.