Sesiune extraordinară pentru alegerea primarilor în două tururi

0
510

Guvernul Ludovic Orban a decis să işi angajeze răspunderea pe modificarea legii alegerilor primarilor, vizată fiind revenirea la două tururi, motiv pentru care preşedintele Klaus Iohannis a precizat că va cere Parlamentului să se întâlnească într-o sesiune extraordinară pentru a discuta această nouă lege. PSD susţine că asumarea răspunderii pe această lege electorală este defapt o respingere a tuturor principiilor democratice, iar senatorul Titus Corlăţean a cerut ieri Comisiei de la Veneţia să emită un punct de vedere faţă de intenţiile guvernului Orban. Fostul ministru de externe, Titus Corlăţean, a făcut solicitarea în şedinţa Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei acuzând PNL de „abuz de putere”, deoarece se încearcă schimbarea regulilor în timpul jocului. La rândul său, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că partidul său va depune o moţiune de cenzură. Alături de PSD se află şi UDMR, care prin vocea liderului său Kelemen Hunor a anunţat susţinerea moţiunii. Guvernul Orban şi-a angajat răspundere pe alegerea primarilor în două tururi, însă nu s-a atins de preşedinţii consiliilor judeţene, care vor fi aleşi direct, nu indirect prin votul consilierilor judeţeni. Dar şi în 10 tururi, pentru alegerea primarilor, dacă ar fi organizate, partidele mici şi nesemnificative, PMP, ALDE şi Pro România, care susţin demersul PNL, nu vor putea obţine decât aceleaşi neconcludente rezultate.