Pregătirea anului şcolar viitor începe de acum

0
360

janina-vascuAnul şcolar viitor a început, în ceea ce ţine de legislaţie, încă de acum. Astfel, printr-o notă telefonică, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a transmis , în teritoriu, noile reglementări în ceea ce priveşte întregirea normei didactice a titularilor pe posturi, în învăţământul preuniversitar, începând cu 1 septembrie 2017. Este un calendar bine stabilit, între 23 – 31 ianuarie urmând să fie soluţionate cererile cadrelor didactice titulare, pentru completarea normei, prin transfer. “Această etapă a mobilităţii personalului didactic se referă la cadrele titulare în două sau mai multe unităţi de învăţământ ori pe cel puţin două specializări, care doresc transferul pe catedre constituite în mai puţine şcoli sau discipline”, a precizat prof. Janina Vaşcu, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.