După opt ani la Casa Albă, ca preşedinte al SUA, Barack Obama îşi pregăteşte plecarea şi, miercuri, va susţine ultima conferinţă de presă, după cum a anunţat purtătorul său de cuvânt. În vârstă de 55 de ani, va ceda locul republicanului Donald Trump, 70 de ani, la 20 ianuarie a.c. – ziua inaugurării – în dimineaţa căreia, după un ceai matinal, în compania lui Donald şi Melania Trump, Barack şi Michele Obama vor participa la ceremonia învestirii noului preşedinte. După care soţii Obama vor pleca în vacanţă, destinaţia rămânând necunoscută. 800-900.000 de simpatizanţi ai miliardarului sunt aşteptaţi la „ziua J”, când Donald Trump va deveni al 45-lea preşedinte al SUA, în cursul unei ceremonii de învestitură „mai grandioasă decât era prevăzută”, debutul ceremoniei fiind ora locală 9:30 (16:30 la Bucureşti). Celebrare pentru noua echipă Trump şi Pence, tristeţe pentru Obama şi Biden. Donald Trump va pronunţa discursul său, pe care îl vrea scurt, dar convingător, în faţa foştilor preşedinţi George W. Bush, Bill Clinton şi Jimmy Carter. Parcă a fost… ieri, 20 ianuarie 2009, ziua în care se instala la Casa Albă, Barack Obama, cel mai tânăr senator de Illinois, din Senatul SUA, autorul cărţilor „Vise de la tatăl meu”, care a figurat pe lista de best-seller-uri a ziarului „New York Times”, dar şi „Îndrăzneala de a spera” (Ed. RAO, 2008), acest politician, dar şi profesor universitar, apt să scrie emoţionant şi sincer, într-un stil echilibrat, nepartizan, fără să alunece în jargon, clişee şi sentimentalism. „Inima mea este plină de dragoste pentru această ţară”, suna fraza de încheiere a cărţii „Îndrăzneala de a spera”, unde îşi exprima întreaga filosofie despre sensul carierei de politician. Cu o strategie bine articulată, cel puţin aparent, pe care toţi să o înţeleagă, America a dobândit legitimitatea – şi până la urmă şi puterea – de a face lumea mai sigură decât era. Libertatea înseamnă mai mult decât alegeri şi, într-o democraţie adevărată, ceea ce se întâmplă între alegeri reprezintă adevărata măsură a felului în care guvernul îşi tratează cetăţenii. Chintesenţa experienţei sale de preşedinte a fost anunţată în urmă cu câteva zile: „Nu putem să luăm democraţia de-a gata. Dacă un lucru trebuie reparat, implică-te. Succesul nostru depinde de implicarea noastră”. Barack Obama nu a avut, iniţial, o strategie măreaţă în buzunarul „de la şold”, dar înţelegea ca nimeni altul greşelile făcute în Irak, după cele din Vietnam. A gestionat pericole pe care state paria precum Coreea de Nord, dar şi Iranul, le puteau genera. Moştenirea Obama este… discutabilă. Generoasă după democraţi, modestă după republicani. Realitatea e însă nuanţată. Departamentul Muncii precizează: 11,3 milioane locuri de muncă, în 8 ani create. Rata şomajului – 4,7%. Lichidităţi ale rezervelor federale injectate în economia americană. Lichidităţi – fără precedent. Tranziţia puterii, de asemenea. O „neînţelegere” este rezoluţia votată în Consiliul de Securitate privind Israelul, singura democraţie într-o zonă în care SUA nu pot avea alt aliat mai de nădejde. Altă neînţelegere este… Vladimir Putin, bănuit a se fi amestecat în alegerile prezidenţiale americane şi, din cauza asta, Hillary Clinton ar fi pierdut. Şi, totuşi, bile albe – indiscutabile – rămân reîncălzirea relaţiilor cu Havana, întoarcerea unei pagini de istorie cu Hanoiul şi, nu în ultimul rând, cu Teheranul. În ultimul voiaj în Europa a omagiat-o pe Angela Merkel, considerată fiind „cel mai apropiat partener”. Se spune că, la prima sa conferinţă de presă, ca senator, când nu votase nici măcar o dată, nu iniţiase vreun proiect de lege, dar nici măcar nu se aşezase în biroul său, un reporter foarte serios l-ar fi întrebat: Domnule senator Obama, care este locul dumneavoastră în istorie? Unii dintre ceilalţi reporteri nu s-au putut abţine să nu râdă. Astăzi, întrebarea este pe deplin justificată. Cu unele „asimetrii”, deja enunţate, din partea noi echipe, care se instalează la Casa Albă, vom avea timp să ne obişnuim, chiar dacă se evocă o posibilă apropiere de Moscova, şi Vladimir Putin este pus pe picior de egalitate cu Angela Merkel, salutat fiind „Brexitul”. Faptul că Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi premierul Sorin Grindeanu sunt invitaţi la ceremonia de inaugurare din 20 ianuarie a.c. este un lucru firesc, circumscris parteneriatului nostru strategic cu SUA. În traducere „românească”, suntem băgaţi în seamă.
