New York-ul a devenit primul stat american care a înăsprit legislaţia privind armele de foc

0
352

Statul New York a devenit, marţi, primul stat american care şi-a consolidat legislaţia cu privire la armele de foc, anunţând că vrea să arate drumul de urmat restului ţării, după o lună de la masacrarea unor elevi minori la Newtown (Connecticut). Legile din acest stat erau deja printre cele mai constrângătoare din Statele Unite, însă guvernatorul Andrew Cuomo le-a cerut aleşilor, luna trecută, să adopte „cea mai strictă lege din ţară cu privire la puştile de asalt”, pentru a „arăta (care este) calea” şi a „pune capăt nebuniei”. Împotriva NRA, puternicul grup de lobby în favoarea armelor de foc, Senatul local, majoritar republican, a adoptat cu 43 de voturi pentru şi 18 împotrivă noile restricţii, în noaptea de luni spre marţi. Camera, majoritar democrată, i-a urmat exemplul marţi după-amiaza (104-43), după mai multe ore de dezbateri aprinse. Cuomo, citat uneori drept posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2016, a semnat legea imediat după aceea, declarându-se un „newyorkez mândru”, în urma acestei „realizări extraordinare”. Această nouă lege extinde interdicţia puştilor de asalt la nivelul statului. Ea interzice încărcătoarele cu peste şapte gloanţe, introduce ca obligatorie verificarea antecedentelor cumpărătorilor, inclusiv în cazul vânzărilor private şi al vânzărilor de muniţie. Pentru a evita masacre ca cel de la Newtown – comis de un tânăr dezechilibrat mental, puternic înarmat, care a ucis 20 de copii şi şase adulţi, după care s-a sinucis, la 14 decembrie – personalul din domeniul sănătăţii va trebui să semnaleze pacienţii pe care îi consideră periculoşi. În cazul în care au acces la arme, acestea ar putea să fie confiscate. National Rifle Association (NRA) s-a declarat imediat „indignată”, acuzând Legislativul local că a servit „ambiţiile politice prezidenţiale” ale lui Cuomo. „Măsuri de control al armelor au eşuat, în trecut, şi nu vor avea un impact asupra securităţii publice şi infracţionalităţii”, a subliniat grupul într-un comunicat. Alte două state americane cu guvernatori democraţi, Delaware şi Maryland, au anunţat, săptămâna aceasta, că intenţionează să îşi înăsprească legislaţiile prin măsuri similare. Statul Connecticut reflectează, de asemenea, la acest lucru. La nivel federal, bătălia pentru modificarea legislaţiei se anunţă totuşi deosebit de strânsă, într-un Congres extrem de polarizat, în care republicanii nu intenţionează să îi cedeze nimic preşedintelui Obama. Preşedintele democrat, care a cerut recomandări din partea vicepreşedintelui său, Joe Biden, în urma atacului de la Newtown, urma să îşi anunţe propunerile ieri. El susţine o interdicţie a puştilor de asalt, o limitare a capacităţii încărcătoarelor şi o verificare sistematică a antecedentelor cumpărătorilor, dar a recunoscut că anumite propuneri ar putea să eşueze în Congres. Unele măsuri evocate, în special interdicţia puştilor de asalt – şi anume o lege care a existat în perioada 1994-2004, dar care nu a fost prelungită – par totuşi să aibă susţinerea unei majorităţi a americanilor, potrivit unor sondaje. 85% din aceştia, faţă de 12%, republicani şi democraţi, se pronunţă totodată, potrivit Pew, pentru o generalizare a verificărilor antecedentelor cumpărătorilor şi vor să împiedice accesul unei persoane dezechilibrate la arme (80% faţă de 16%).