Infuzie de tineri tricolori

0
362

Selecţionata convocată de Piţurcă pentru turneul din Spania are o medie de vârstă în jurul a 23 de ani

Selecţionerul României, Victor Piţurcă, a stabilit lotul de 23 de jucători legitimaţi la cluburi din ţară (cu excepţia celor de la Steaua), convocaţi pentru stagiul de pregătire de la Estepona (Spania), din perioada 27 ianuarie – 7 februarie. Majoritatea jucătorilor au sub 23 de ani, „veteranii” lotului fiind dinamoviştii Dragoş Grigore şi Luchin şi clujeanul Sepsi, care au 26 de ani. De altfel, de la Dinamo şi Astra sunt chemaţi cei mai mulţi jucători, câte 5, printre care şi foştii fotbalişti ai Ştiinţei, Lung, Găman şi Bărboianu. Viitorul Constanţa propune şi ea 4 jucători pentru această selecţionată divizionară, Pandurii dă 3 mijlocaşi la lot, iar FC Vaslui alţi 2. Câte un jucător a fost selecţionat de la CFR Cluj, Petrolul, Oţelul şi FC Braşov. Lotul complet: Portari – Silviu Lung jr. (Astra, 23 de ani), Alexandru Buzbuchi (Viitorul Constanţa, 19) şi Cristian Bălgrădean (Dinamo, 23); Fundaşi: Alexandru Măţel (Astra, 23), Constantin Nica (19), Dragoş Grigore (26), Srgian Luchin (26) – toţi de la Dinamo, Valerică Găman (23), Ştefan Bărboianu (24) – ambii Astra, Mihai Bălaşa (Viitorul, 18) şi Laszlo Sepsi (CFR Cuj, 26); Mijlocaşi – Ionuţ Neagu (Oţelul Galaţi, 23), Mihai Răduţ (22), Dan Nistor (24), Alexandru Maxim (22) – toţi de la Pandurii, Alexandru Mateiu (FC Braşov, 23), Liviu Antal (23), Nicolae Stanciu (19) – ambii FC Vaslui şi Aurelian Chiţu (Viitorul, 22); Atacanţi – Constantin Budescu (Astra, 24), Gheorghe Grozav (Petrolul Ploieşti, 22), Marius Alexe (Dinamo, 22) şi Denis Alibec (Viitorul, 22). După meciul amical contra selecţionatei divizionare a Poloniei, de la Malaga, de pe 2 februarie (21:45), mai mulţi dintre jucători vor pleca înapoi la cluburi sau, dacă vor fi convocaţi, vor trece la naţionala noastră de tineret Under 21, care, pe 6 februarie va disputa la Tiraspol un meci amical contra reprezentativei similare a Republicii Moldova. Pe 4 februarie, la Estepona vor sosi stranierii şi jucătorii de la Steaua, care vor completa lotul în vederea meciului amical contra Australiei, de pe 6 februarie, de la ora 21.