Încă 30 de zile după gratii pentru „Tătuţu” şi complicii săi

0
298

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au admis, marţi seara, propunerea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova de prelungire a măsurii arestării preventive faţă de comisarul-şef Laurenţiu Lazăr, zis Tătuţu, de la IPJ Olt şi a celor patru complici ai săi arestaţi luna trecută pentru infracţiuni de crimă organizată. Astfel, cei cinci rămân încă 30 de zile în spatele gratiilor.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au solicitat Curţii de Apel Craiova prelungirea măsurii arestării preventive pentru cei cinci arestaţi din dosarul grupării infracţionale coordonate de comisarul-şef Laurenţiu Lazăr de la Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Olt. Propunerea s-a judecat marţi şi, după ore bune de dezbateri, judecătorii au admis propunerea procurorilor şi au prelungit cu încă 30 de zile arestarea preventivă a  lui Laurenţiu Lazăr zis Tătuţu, Ion Encescu, Florin Bîlteanu, Gheorghe Bădiţă şi Leonard Ionuţ Poteraş zis Leo.

Reamintim că zece persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pe 12 decembrie, pentru şantaj, abuz în serviciu, constituire de grup infracţional şi infracţiuni economice. Este vorba despre comisarul-şef Laurenţiu Ilie Lazăr zis Tătuţu, de la IPJ Olt, colegul său Bogdan Ciprian Gheorghiceanu, Ion Encescu şi Florin Bîlteanu, ambii cu funcţii de conducere în cadrul DGFP Olt, Gheorghiţa Prunişoară şi Anastasia Lioveanu, funcţionare la aceeaşi instituţie, Leonard Ionuţ Poteraş zis Leo, Gheorghe Bădiţă, administrator al firmei Marconf Piatra-Olt şi cei doi băieţi ai fostului director al SIF Oltenia, Bogdan Alexandru Buzatu şi Mihai Răzvan Buzatu. Cei zece, împreună cu alte persoane, au fost ridicaţi după ce procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, cu suportul tehnic şi informativ al DGA, SRI şi DGIPI, au descins la 19 locaţii din judeţele Olt şi Dolj, într-o acţiune vizând destructurarea unei grupări infracţionale specializate în şantaj, evaziune fiscală, abuz în serviciu, delapidare şi spălare de  bani, prejudiciul creat fiind estimat la un milion de euro. La mai bine de o săptămână, după ce au fost reţinuţi, mai exact pe 20 decembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a emis mandate de arestare pentru cinci dintre inculpaţi, respectiv comisarul-şef Laurenţiu Lazăr, Ion Encescu, Florin Bîlteanu, Gheorghe Bădiţă şi Leonard Ionuţ Poteraş.