Reghe, ia-ţi gândul, “U” Craiova îl are pe “noul Mourinho”!

0
1324

Interimarul Universităţii Craiova, Dragoş Bon, spune că şi-ar dori să continue la prima echipă, “indiferent de postură”, şi s-a autoproclamat “noul Mourinho”, ţinând cont că şi portughezul a fost secund, la Barcelona, pe vremea lui Bobby Robson. În aşteptarea unui nou antrenor principal, care va fi, aproape sigur, Laurenţiu Reghecampf, Universitatea Craiova întâlneşte, în ultimul meci din 2022, pe Chindia Târgovişte, sâmbătă, de la ora 20.30, pe stadionul „Ion Oblemenco”.

„Să sperăm că sunt Mourinho, pentru că şi el a fost secund! E decizia conducerii dacă voi rămâne antrenor, dar îmi doresc foarte mult să rămân, indiferent de postură. E greu să spun eu numele unui antrenor, sunt sigur că conducerea analizează şi sper să fie cea mai bună decizie. Se vorbeşte de victorii la Craiova, e mult spus să vorbim titlu, dar cât matematic există posibilitate nu ne dăm la o parte. Când am fost anunţat că voi fi antrenor interimar, eram acasă, eram supărat că ieşisem din Cupă, că s-a ratat unul dintre obiective. N-am stat în dubii privind aşezarea, cred că sistemul cu 4 i se potriveşte echipei acum. În aşezarea cu 3 fundaşi, cel mai important jucător era Nicuşor Bancu, iar el lipseşte, aşa că e mai potrivit sistemul cu 4 fundaşi. M-am cam săturat să văd că echipa asta e atacată tot timpul, statisticile spun că la Mioveni şi la Chindia, gazdele n-au avut niciun corner, iar în fotbalul modern e greu ca adversarul să nu aibă niciun corner” a declarat Dragoş Bon.

Dragoş Bon a prefaţat duelul cu Chindia, pentru care Ştiinţa are 5 absenţe importante:

“Venim după o victorie şi e un lucru important, pentru că nu traversam un moment fericit, cele 3 puncte erau vitale pentru a recăpăta încrederea. Obiectivul nostru este să luăm 3 puncte şi cu Chindia, iar dacă jocul rezultatelor ne ajută, să urcăm în clasament. Victoriile aduc entuziasm, atitudinea jucătorilor e pozitivă, cu toţii sunt conştienţi de situaţia în care ne aflăm şi sunt convins că vor avea spirit de luptă adevărat. Sunt importante cele 3 puncte, cum au fost şi cele de la Mioveni. Încercăm să nu scăpăm niciun amănunt, fiindcă micile detalii fac diferenţa, sperăm să facem un meci frumos şi să câştigăm. Trebuie să le dăm prospeţime şi încredere, am analizat şi adversarul foarte bine. Mihai Căpăţână este  suspendat, Giedrius Arlauskis, Ivan Martic, Elvir Koljic şi Ştefan Baiaram sunt accidentaţi.”

Noul căpitan al Universităţii Craiova, Vladimir Screciu a vorbit despre partida cu Chindia şi despre noua sa postură, de căpitan de echipă.

„Sper să ne luăm revanşa, pentru că pentru noi a fost un semieşec acel 1-1 recent cu Chindia. Mai ales eu trebuie să-mi iau revanşa, am fost luat de val şi am fost eliminat şi sper să mă revanşez şi chiar să marchez un gol. Până atunci luasem un singur galben, cu Chindia am luat două în două minute şi ştiu că am greşit, dar orice om greşeşte. Cel 3 puncte ar conta mult pentru liniştea noastră, anul trecut ne aflam pe locul 8 sau 9 la acest moment, acum suntem pe 5 şi putem urca pe 3. Ştim cât de importante sunt punctele şi încercăm să ne motivăm, ultima impresie contează şi sper să fie bine. Mă bucur că am devenit unul dintre căpitani, fiindcă adevăratul căpitan, Bancu, ne lipseşte. Îmi dă încredere această postură, de căpitan, este o onoare pentru mine, mă şi responsabilizează. Anul acesta mi-a stat gândul doar la fotbal şi spre bucuria mea nu m-am mai accidentat. Merit să fiu căpitan, fiindcă am avut jocuri bune, m-am inspirat şi de la Vătăjelu, care îmi dă sfaturi bune” a declarat Screciu.