Ambiguitatea preşedintelui Klaus Iohannis

Dacă putem crede că preşedintele Klaus Iohannis realizează imensa dezamăgire a românilor la umilinţa trăită, prin votul Austriei la accederea ţării noastre în spaţiul Schengen, în schimb nu putem înţelege mare lucru din declaraţia sa pe marginea celor întâmplate. „Nu va boicota Austria”, cum a afirmat, deunăzi, numai că o asemenea afirmaţie, firească pe fondul ei, adică de înţeles, nu-i linişteşte pe românii iritaţi la culme de fronda cancelarului austriac Karl Nehammer. Pe pagina sa de socializare, Klaus Iohannis poate lua pulsul stării de spirit a românilor. Una descumpănitoare. Înaintea summit-ului ASEAN-UE de la Bruxelles, care marchează 45 de ani de dialog (pentru îmbunătăţirea relaţiilor comerciale) a reiterat că nu va exista un boicot din partea statului şi autorităţilor publice la adresa Austriei şi momentul critic poate fi tratat într-o singură cheie: cu diplomaţie. Mai urmează să şi mulţumim Austriei, altminteri o beneficiară, prin firmele sale, a multor facilităţi, în ţara noastră. În declaraţia sa, Iohannis a subliniat că de fapt „nu”-ul Austriei reprezintă o amânare, nu o decizie irevocabilă şi o aderare ar fi posibilă în 2023, numai că, aşa cum se ştie, consiliul JAI operează cu unanimităţi şi reticenţele exprimate, deunăzi, vor persista o vreme, încât totul trebuie reluat, dacă nu de la zero, oricum la dimensiuni apropiate. Austria şi Olanda nu vor fi uşor de înduplecat, asta se ştie. Jocurile sunt complicate, şi decriptarea lor nu e uşor de desluşit, faptul că nici un guvern n-a spus răspicat că ceea ce face Austria este anti-european şi blamabil ridică semne de întrebare. Eurodeputaţii austrieci votaseră rezoluţia privind extinderea spaţiului Schengen. Să mai spunem că guvernul Georgiei Meloni era şi el împotriva lărgirii spaţiului Schengen? Klaus Iohannis ne-a precizat în cuprinsul declaraţiilor sale recente că nu împărtăşeşte vânătoarea de vinovaţi, „care s-a declanşat în unele medii” fiindcă vinovaţii nu se găsesc la Bucureşti şi nici în România. Mai trebuia să afirme că nici nu există. Originalităţi incurabile. Oricum am fost asiguraţi că „în nici un caz nu voi ceda până când România devine membru în Schengen”. O promisiune mobilizatoare orientată spre un viitor impecabil. Să fim serioşi. Totuşi o afirmaţie corectă a preşedintelui ţării noastre este aceea a nedecuplării de Bulgaria „un bun partener şi vecin al nostru”. O altă ţară privită, ca şi România, ca partener de rangul trei. Circumstanţiind votul Austriei, Klaus Iohannis a opinat că argumentul acesteia nu a fost unul anti-românesc sau anti-bulgăresc, ci a fost unul legat de migraţia ilegală. Frânturi de adevăr. Fiindcă se simplifică mult şi supărător consecinţele neadmiterii în Schengen, prin neevocarea pierderilor economice pe care le are România pe acest motiv. Sintetizând cele afirmate, populaţia trebuie deprinsă cu ideea că nu ceea ce trăieşte este adevărat, ci ceea ce i se spune, recomandându-i-se o atmosferă somnolentă, promiscuă şi provincială. Ca nu cumva să cădem „într-o depresie colectivă, care nu rezolvă nimic”. Una peste alta, fiindcă sunt multe de spus, românii înţeleg bine prestigiul de care se bucură ţara lor, la nivelul celor 27, unde se lucrează pe „unitate şi solidaritate”, în pofida a tot ceea ce fac, întreprind şi empatizează, la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Nu prea ştim ce face Austria, dar asta e o altă discuţie, mult mai delicată. Nu ne rămâne decât să credem într-un hei-rup diplomatic, deşi n-avem motive să rămânem optimişti.